Furia naturii continuă până joi. Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în 23 de județe

Furia naturii continuă până joi. Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în 23 de județe Sursa foto: Arhiva EVZ

Meteorologii avertizează că ploile abundente vor continua până joi dimineața. De asemenea, ANM arată că vor exista intensificări ale vântului în Moldova, Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Pentru 23 de județe din Moldova, Transilvania și Muntenia au fost emise avertizări de Cod galben și Cod portocaliu. În zonele vizate, cantitățile de precipitații pot ajunge la peste 80 l/mp.

Ploi abundente în toată țara

De asemenea, un Cod galben pentru intensificări ale vântului este valabil în cea mai mare parte a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei.

În București, temperaturile vor rămâne sub mediile obișnuite pentru această perioadă, iar ploile vor continua. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind aceste fenomene, valabilă de marți, ora 10:00, până joi, la aceeași oră.

Până joi dimineața, în Moldova, Maramureș, majoritatea Transilvaniei, Muntenia și Dobrogea vor cădea ploi, cu acumulări locale de 20-30 l/mp, iar pe suprafețe restrânse se pot înregistra cantități de 40-60 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în aproape toată țara, cu rafale ce vor ajunge în general la 40-50 km/h, iar în zonele montane înalte vor depăși 80-90 km/h.

Vânt puternic

Vânt puternic. Sursă foto: Unsplash

Alerte emise de ANM

Totodată, ANM a emis un Cod galben de ploi abundente, valabil de marți, ora 10:00, până joi, ora 3:00. Județele Galați, Brăila, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, zona montană a județului Vâlcea și zonele joase din Prahova și Buzău vor fi afectate de precipitații în cantități de 25-50 l/mp.

Pentru aceeași perioadă, a fost emis Cod portocaliu de ploi abundente pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov, precum și pentru zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău. În aceste zone, se așteaptă cantități importante de precipitații, cu acumulări între 50 și 70 l/mp, iar local chiar peste 80 l/mp. De asemenea, un Cod galben pentru intensificări ale vântului este valabil până miercuri, ora 3:00.

„Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei şi în vestul şi sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50...60 km/h. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 70...90 km/h, iar la peste 1800 m altitudine se vor depăşi 90...110 km/h”, a transmis ANM.

Ploi abundente și în Capitală

În municipiul București, de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 9:00, temperaturile vor rămâne sub valorile normale pentru această perioadă, cu o maximă care nu va depăși 18 grade Celsius. Cerul va fi în general noros, cu ploi temporare, iar vântul va sufla slab și moderat, arată ANM.

De miercuri dimineață până joi, ora 10:00, cerul va fi temporar noros, iar pe parcursul zilei vor fi ploi slabe. Maxima va ajunge în jur de 20 de grade, iar minima se va situa între 11 și 13 grade.