Editura Evenimentul si Capital

Cum e cu funcțiile pe la noi. REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 1031 Vizualizari

Pe 20 martie 1888 se produce la București un eveniment politic major: după 12 ani de guvernare, cade guvernul liberal condus de I.C.Brătianu. Regele invită la guvernare Partidul Conservator care era, la acel moment, dominat de junimiști.

Prim-ministru devine Theodor Rosetti, iar Titu Maiorescu e numit la Instrucțiune Publică și Culte – un portofoliu care ar echivala astăzi cu Ministerele Educației și Culturii împreună, plus Departamentul pentru Culte. În sufletul lui Caragiale, susținător al conservatorilor, aceste dezvoltări politice nasc mari speranțe, căci se considera îndreptățit să aspire la direcția Teatrului Național și, implicit, la Direcția Generală a Teatrelor, căci cele două funcții erau unite în acea vreme.

Caragiale avea 36 de ani și scrisese, deja, marile sale piese: „O noapte furtunoasă” în 1879, „Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880), „O scrisoare pierdută” (1884) și „D-ale carnavalului” (1885). În plus, era foarte apropiat de fenomenul teatral, căci unchii săi erau faimoși actori și el însuși urmase ceva cursuri la Conservatorul de Artă Dramatică. Nu mai punem la socoteală prieteșugul consolidat în chefuri legendare cu mulți dintre actorii momentului. Pe de altă parte, Caragiale știa că Maiorescu îl aprecia. Cu doar trei ani în urmă, în „Convorbiri Literare”, criticul publicase articolul „Comediile dlui Caragiale”, rămas pînă azi bibliografie obligatorie pentru oricine vrea să guste pe Caragiale la justa lui valoare. De altfel, Maiorescu fusese vehement de partea lui Caragiale cînd „Dale Carnavalului” a fost fluierată în urma unei dezgustătoare cabale sau cînd Ion Ghica, director al Naționalului, a modificat cu de la sine putere pasaje ample din „Noaptea Furtunoasă”, la premiera din 1879.

Profitînd, așadar, de moment, Caragiale nu întîrzie să-i aducă lui Maiorescu la cunoștință pretenția sa. Maiorescu, însă, ezită. Pe de-o parte, nu-l vede pe Caragiale capabil de administrație - în privința asta se va înșela. Pe de altă parte, nu-l vede pe Caragiale capabil să se impună cu autoritate în fața trupei Naționalului, notorie pentru lipsa de disciplină, vedetism și mofturi. În privința asta va avea, într-o anumită măsură, dreptate. Unii spun că P.P. Carp l-ar fi convins pe Maiorescu săși suprime rezervele. Alții spun că însăși Regina Elisabeta ar fi intervenit pentru dramaturg. Fapt este că, pe 9 iulie 1888, Caragiale primește numirea. Ocupantul postului, C.I. Stăncescu, a fost înlocuit în stilul cunoscut al patriei : s-a făcut un control de la Minister, s-a găsit icicolo ceva, apoi i s-a pus în vedere să demisioneze urgent ca să nu fie dat pe mîna parchetului. Numirea lui Caragiale a fost prost primită de presă. Presa liberală îl contesta pentru că era conservator. Presa conservatoare îl contesta pentru că nu era boier și numirea sa rupea tradiția abia înfiripată de numire exclusivă a boierilor de neam în postul de director al Naționalului. În loc să purceadă concentrat la treabă, Caragiale se enervează văzînd aceste atacuri și începe să le răspundă. În interiorul teatrului, devine de-a dreptul tiranic încercînd să impună o disciplină de fier. Problema este că nu poate fi tiranic cu toți. Caragiale era vechi prieten de pahar cu unii actori ai Naționalului și, pe aceștia, îi cam favorizează. În general, cei favorizați sînt actori și actrițe de comedie, ceea ce stîrnește aversiunea tragedienilor.

Odată cu venirea sa la direcție, părăsesc Teatrul Național trei dintre marile sale vedete: Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu și Constantin Nottara. Toți tragedieni! Adevărul este că, în afară de plecarea lui Nottara, care avea o problemă de ordin personal cu Caragiale, celelalte două plecări nu au legătură cu numirea lui. Romanescu și Manolescu trăiau o idilă adulterină care fusese descoperită de soția înșelată a lui Manolescu. Pe vremea aceea, adulterul era infracțiune, iar faptul că cei doi artiști erau pe deasupra și cumnați constituia o serioasă agravantă. Soția înșelată a mers la parchet și a făcut plîngere. Astfel, a aflat tot Bucureștiul, iar celor doi actori le-a fost pur și simplu frică să mai apară pe scenă gîndindu-se că pot fi în public nebuni care să-i jignească în timpul reprezentațiilor. Așa că au decis, amîndoi, să plece din Teatru pînă cînd scandalul se rezolvă cumva. Dovadă este că vor reveni pe scenă după ce soția lui Manolescu va retrage plîngerea și cei doi vor divorța. Dar lumea a perceput aceste plecări din Teatrul Național ca pe consecințe ale numirii lui Caragiale.

Stirea MOMENTULUI despre Florin Busuioc! Medicii au facut anuntul sambata

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI