Ce FUNCŢIE vizează fostul şef al DNA, Laura Codruţa KOVESI. Informaţii în PREMIERĂ
- Gabriel Valentin
- 22 ianuarie 2019, 08:28
Fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European. Procedura de selecție este în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene.
Laura Codruța Kovesi nu a avut nicio reacție pe marginea acestui subiect. Comisia Europeană a transmis luni că selecția candidaților pentru funcția de șef al Parchetului European este făcută de o comisie independentă și că Executivul UE nu e implicat în această procedură.
„Procedura de selecţie pentru Biroul Parchetului Public European este în curs. Comisia nu este parte a comisiei independente de selecţie. După cum s-a explicat în anunţul privind acest post vacant publicat în noiembrie 2018, comisia de selecţie va evalua candidaţii pentru postul de viitor procuror-şef european şi va prezenta evaluarea Parlamentului European şi Consiliului, care vor desemna procurorul-şef european prin consens”, precizează Comisia Europeană, relatează libertatea.ro.
Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA printr-un decret emis pe 9 iulie 2018 de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
Pe 30 mai 2018, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi. Prin aceeaşi decizie, CCR a stabilit ca preşedintele Iohannis să emită decretul de revocare.
În prezent, Kovesi este procuror la Parchetul General - Serviciul de îndrumare şi control.