FRF vrea să schimbe sistemul competițional al Ligii 1. Anunțul lui Răzvan Burleanu

FRF vrea să schimbe sistemul competițional al Ligii 1. Anunțul lui Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că Liga 1 ar putea avea din nou 16 echipe, măsură ce va duce la renunțarea sistemului actual, cu play-off și play-out.

„Este un subiect mai vechi care se află pe agenda noastră. Lucrăm cu o firmă din Olanda, care a oferit consultanţă celor de la UEFA pe diferite proiecte extrem de relevante, cum ar fi creşterea numărului de echipe pentru Campionatul European, formatul pentru competiţiile intercluburi şi multe altele. Credem că un sistem competiţional cu 16 echipe pentru viitor în România se potriveşte cel mai mult! Citeşte întreaga ştire: FRF vrea Liga 1 cu 16 cluburi. Burleanu a anunțat că se gândește la schimbarea sistemului competițional din prima divizie.

Avem investiţii pe care nu le-am mai avut din anii ’70- ’80 în infrastructură. Avem foarte multe cluburi cu un număr mare de suporteri care au reuşit să ajungă într-o zonă de stabilitate financiară, cele mai multe dintre acestea regăsindu-se astăzi la nivelul diviziei secunde. Am reuşit în ultimii ani să creştem numărul jucătorilor care practică fotbalul în România. Odată cu schimbarea sistemului vom avea mai mulţi români pe care îi vom regăsi la nivelul Ligii 1. Al cincilea argument ţine pur și simplu de dezvoltarea fotbalului prin atractivitatea şi vizibilitatea sa. Cu cât vei avea un mai mare număr de cluburi stabile financiar, care vin din oraşe cu tradiţie fotbalistică, cu atât vei putea să dezvolţi mai bine fotbalul”, a anunțat Răzvan Burleanu.

Ne puteți urmări și pe Google News