Fred Astaire de tablă. În pași de dans spre finalul de an. Viitorul se mișcă bine. VIDEO

Fred Astaire de tablă. În pași de dans spre finalul de an. Viitorul se mișcă bine. VIDEO

Compania Boston Dynamics este cunoscută pentru roboții săi umanoizi care se pot deplasa pe orice suprafață. Edificator în acest sens este și mesajul de Anul Nou, venit în pași de dans, din partea „oamenilor de tablă”.

„Întregul nostru echipaj s-a reunit pentru a sărbători începutul a ceea ce sperăm să fie un an mai fericit. Un An Nou fericit din partea noastră, a tuturor celor de la Boston Dynamics”, este mesajul echipei constructoare de roboți umanoizi.

Pe mulți îi vor intriga pașii de dans executați cu deosebită acuratețe de aceste mașinării. Video:

Boston Dynamics este o companie americană de proiectare de inginerie și robotică fondată în 1992 ca un spin-off de la Massachusetts Institute of Technology, având sediul în Waltham, Massachusetts. Compania era o filială deținută în întregime de conglomeratul japonez SoftBank Group. S-a anunțat pe 11 decembrie 2020 că Hyundai Motor Company a luat o participație de 80% în companie pentru 880 milioane de dolari. SoftBank va păstra o participație de 20% în companie. Această schimbare de proprietate plasează evaluarea totală a Boston Dynamics la 1,1 miliarde USD.

Robotul Spot face istorie

Cunoscuta societate a dezvoltat o serie de roboți dinamici foarte mobili, inclusiv BigDog, Spot, Atlas și Handle. Începând din 2019, Spot a fost pus la dispoziția comercială, devenind primul robot disponibil comercial.

Unul dintre produsele celebre Boston Dynamics este robotul Spot, ce poate patrula în orice zonă și poate înlocui astfel paznicii umani.

Un exemplar al robotului de patrulare Spot costă 70.000 dolari în varianta de bază.

Hyundai are o divizie importantă ce se ocupă cu dezvoltarea de roboți industriali, iar prin integrarea Boston Dynamics, aceștia pot evolua semnificativ.

Hyundai a prezentat în 2019 conceptul unui vehicul utilitar ce folosește picioare robotizate în loc de roți.

Spre exemplu, o versiune cu picioare robotizate ar putea salva vieți ca prim vehicul de răspuns în situația unor dezastre naturale, sau pentru persoane cu dizabilități care nu au acces la rampe ar putea prelua scaunul cu rotile pentru a-l poziționa în dreptul ușii.

Numit Hyundai Elevate, vehiculul ar putea deveni acum realitate., în viitorul apropiat urmând să facă parte din viața noastră de zi cu zi.

Ne puteți urmări și pe Google News