Editura Evenimentul si Capital

Frații Vlai, care măsluiau dosarele de alcoolemie în Arad, au primit pedepse cu suspendare

Autor: | | 0 Comentarii | 1167 Vizualizari

Un avocat care a scăpat cu ”suspendare” după ce a fost prins băut la volan, se pare că va scăpa de pușcărie și pentru faptele de corupție de care era acuzat în alt dosar.

Adelin Vlai, fiul celui mai bun procuror penalist pe care l-a avut România, a fost eținut de DNA pe 21 iunie, arestat și inculpat într-un dosar de corupție la Medicina Legală. El a fost trimis în judecată în stare de arest, pe 13 iulie, 2017, alături de fratele său, care lucra la IML Arad. Avocatul „racola” arădeni prinşi beţi la volan cărora le promitea că îi scapă de dosar penal, contra unor sume de bani, pe care îi împărțea cu fratele lui, Florin Vlai, şi cu Nicoleta Burchiu, ambii chimişti în cadrul Serviciului de Medicină Legală Arad. Aceştia transformau în acte valoarea alcoolemiilor, astfel încât șoferii să poată scăpa de dosare penale.

Fraţii Vlai, alături de ceilalţi trei inculpaţi din dosarul care îi viza, au fost condamnați de Curtea de Apel Timișoara cu suspendare, în dosarul în care erau acuzați de trafic de influenţă, fals şi uz de fals.

Pe lângă pedepsele cu suspendare, judecătorii au stabilit că avocatul Adelin Vlai nu mai are dreptul să îşi profeseze meseria de avocat pentru o perioadă totală de şase ani de la rămânerea definitivă a sentinţei. Florin Vlai nu va mai putea lucra timp de opt ani.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:05 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA :„ S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:17 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 17:32 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 17:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică 16:06 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 15:51 ȘTIRE-BOMBĂ! Dăncilă a declarat din ce TABĂRĂ face PARTE. ANUNȚ de ULTIM MOMENT 15:33 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 14:41 RĂZBOI total în PSD. Rădulescu aruncă BOMBA! „Dăncilă e cu noi” 14:39 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 14:39 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate