Franța, condamnată la CEDO pentru extrădarea unui român. Avea mandat de arestare european
- Andreea Vlad
- 25 martie 2021, 19:34
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru extrădarea în România a unui condamnat,. Acesta va primi despăgubiri morale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru extrădarea în România a unui condamnat, pe baza unui mandat european de arestare. Extrădarea s-a făcut în ciuda condiţiilor de detenţie necorespunzătoare pentru executarea pedepsei, transmite AFP, citată de Agerpres.
CEDO: francezii au încălcat Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului
Cei 7 judecători de la Strasbourg au considerat în unanimitate că autorităţile franceze au încălcat Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante, deşi informaţiile despre condiţiile din închisorile din România ar fi asigurat motive suficiente pentru a refuza executarea mandatului.
Nicolas Hervieu, specialist în legislaţia europeană, a precizat că este prima condamnare pronunţată de CEDO pentru executarea unui mandat de arestare european. Instanţa a confirmat pentru AFP că este vorba într-adevăr de o premieră. Franţa urmează să plătească cetăţeanului român extrădat despăgubiri morale în valoare de 5000 de euro.
Prin aceeaşi decizie CEDO, nu a fost considerată o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului extrădarea în România a unui alt cetăţean român, tot pe baza unui mandat de arestare european.
Românul a reclamat la CEDO condițiile din închisoarea Gherla
Românul care a câştigat procesul se întorsese în Franţa după ce fusese condamnat în 2015 în România pentru trafic de persoane comis în ambele ţări, în 2010. În aprilie 2016, autorităţile române au emis un mandat de arestare european pe numele său. Extrădarea a avut loc în august 2016, deşi acesta contestase mandatul.
În sprijinul contestaţiei, "reclamantul a adus probe în instanţele interne care dovedesc neajunsurile sistematice sau generalizate în unităţile penitenciare din România", în special în închisoarea din Gherla, unde urma să fie trimis, a reţinut CEDO.
CEDO a condamnat România pentru condiții improprii în închisoare
În noiembrie 2020, CEDO a condamnat România după ce un român și un cetățean din Republica Moldova, declarați musulmani, s-au plâns că nu au primit în închisoare hrană fără porc. În verdictul său, CEDO a stabilit că autorităţile române au încălcat în ambele cazuri Articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie). Instanța europeană a dispus plata către cei doi reclamanţi a unei despăgubiri de 5.000 de euro fiecare.