Fotbalul englez decimat de Omicron. Echipa lui Cristiano Ronaldo, ultima victimă a pandemiei

Fotbalul englez decimat de Omicron. Echipa lui Cristiano Ronaldo, ultima victimă a pandemiei Sursa foto. EVZ

Coronavirusul a lovit în Premier League, campionatul de fotbal al Angliei. Un focar de COVID a fost descoperit la Manchester United, echipa la care joacă Cristiano Ronaldo.

Echipa Manchester United se confruntă cu un focar de COVID și nu va disputa meciul împotriva formaţiei Brentford. Jocul era programat marţi seara, 14 decembrie, în campionatul de fotbal al Angliei, informează AFP. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.

„Consiliul Premier League a luat decizia de a amâna partida, bazându-se pe directivele consilierilor medicali”, au precizat reprezentanții grupării de pe Old Trafford.

În acest context, după ce mai mulţi jucători şi angajaţi au fost testaţi pozitiv la coronavirus, Manchester United, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo, a mai luat o decizie. A fost închisă baza sportivă, pentru antrenamente, de la Carrington.

Ne puteți urmări și pe Google News

Responsabilii din fotbalul englez sunt îngrijorați din cauza variantei Omicron care se răspândește cu rapiditate în Regatul Unit. Din acest motiv, autoritățile pregătesc noi restricții sanitare, iar acest lucru afectează și campionatul de fotbal.

Sursa foto. EVZ

Echipele engleze decimate de coronavirus

UEFA a anulat întâlnirea dintre echipele Tottenham şi Rennes, din cadrul competiţiei Europa Conference League. Meciul ar fi trebuit să se desfășoare săptămâna trecută la Londra. A fost amânat după ce clubul englez a anunțat că a înregistrat mai multe cazuri de COVID-19.

Tottenham nu a disputat nici meciul de campionat cu Brighton, programat pentru duminică. De asemenea, antrenorul lui Spurs, italianul Antonio Conte, a recunoscut că jucătorii săi şi el însuşi au fost „speriaţi”.

Săptămâna trecută, Leicester City s-a deplasat în Italia, pentru meciul cu SSC Napoli din Europa League, fără şapte jucători. Toți aceștia erau infectaţi cu coronavirus sau prezentau simptome ale bolii. Chiar și așa Liecester a reușit să învingă pe Newcastle cu 4-0, în ultima etapă din campionat.

Aston Villa a confirmat că se confruntă cu mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 în echipa sa. Acest lucru nu a împiedicat-o să dispute meciul cu formaţia Norwich, în etapa a 17-a.

Sursa foto. EVZ

Condițiile pentru suporterii care merg la stadion

Premier League le-a cerut săptămâna aceasta cluburilor să-şi întărească protocoalele anti-COVID. În același timp, guvernul britanic a hotărât că orice spectator care doreşte să meargă pe stadion trebuie să prezinte un program complet de vaccinare sau un test negativ efectuat recent.

Aproape întregul sezon 2020-2021 din fotbalul din Anglia s-a jucat cu porţie închise, din cauza pandemiei. Suporterii au revenit pe stadioane la începutul actualei ediţii din Premier League, fără nici o limitare a capacităţii stadioanelor.