Fotbaliștii naționalei Spaniei, luați pe sus de un control antidoping. 15 jucătorii au fost testați

Fotbaliștii naționalei Spaniei, luați pe sus de un control antidoping. 15 jucătorii au fost testați

Mulți dintre fotbaliștii naționalei Spaniei, care se pregătesc pentru Euro 2020, au fost testați antidoping, vineri, după încheierea unui antrenament.

Naționala de fotbal aSpaniei s-a trezit, joi dimineață, cu o vizită surpriză, după antrenamentul efectuat la Madrid, pe stadionul Wanda Metropolitano, care aparține proaspăt campioanei din Primera Division, Atletico. Elevii pregătiți de Luis Enrique au fost supuși unui control antidoping inopinat.

15 fotbaliștii din lotul de 24 au fost testați antidoping

După cum au anunțat reprezentanții Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), 15 dintre cei 24 de componenţi al selecţionatei La Roja, aleşi în mod aleatoriu, au fost testaţi de reprezentanţi ai Agenţiei Spaniole pentru Protecţia Sănătăţii în Sport (AEPSAD) la revenirea în cantonamentul de la Las Rozas, situat în apropierea capitalei Madrid, conform Agerpres.

Naţionala Spaniei urmează să dispute, în această seară, un meci amical în compania reprezentativei Portugaliei, campioana europeană en titre, pe arena echipei Atletico Madrid.

Elevii selecţionerului Luis Enrique îşi vor face debutul oficial la EURO 2020 pe 14 iunie, la Sevilla, unde va întâlni echipa Suediei, în cadrul Grupei E a competiţiei, din care mai fac parte formaţiile Poloniei şi Slovaciei, care se vor înfrunta în aceaşi zi, la Sankt Petersburg (Rusia).

Marea problemă peste care a trecut Luis Enrique, selecționerul naționalei Spaniei. Și-a pierdut fiica în vârstă de 9 ani

Selecționerul Luis Enrique a fost marcat de o gravă problemă familială, în vara anului 2019. Atunci când fiica sa, în vârstă de 9 ani, a murit din cauza bolii. Antrenorul s-a retras urgent de la prima reprezentativă, pentru a se ocupa de familia îndurerată. În noiembrie 2019, Enrique a decis să se întoarcă la naționala Spaniei.

„Astăzi putem confirma că Luis Enrique revine în postul de selecţioner. Toată lumea ştia că, dacă Luis Enrique dorea să revină, avea porţile deschise la echipa naţională”, era anunțul făcut la acea vreme de preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), Luis Rubiales. Atât timp cât a lipsit, locul lui Luis Enrique a fost ocupat de secundul său, Roberto Moreno.

Ne puteți urmări și pe Google News