Fostul rector al Universității Ovidius din Constanța, reținut într-un dosar de proxenetism
- Bianca Ion
- 12 august 2026, 22:16
Percheziții Constanța. Sursă foto: captură video
Dănuț Tiberiu Epure, fost rector al Universității „Ovidius” din Constanța, se numără printre cele trei persoane reținute miercuri, 12 august, într-un dosar de proxenetism în formă continuată, potrivit unor surse judiciare. IPJ Constanța a făcut șase percheziții în județele Constanța și Călărași, iar suspecții urmează să fie prezentați joi procurorului cu propunere de sesizare a instanței pentru arestare preventivă.
Fostul rector al Universității Ovidius din Constanța, reținut într-un dosar de proxenetism
Trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, au fost reținute într-un dosar în care sunt cercetate fapte de proxenetism în formă continuată.
Potrivit unor surse judiciare, printre cei reținuți se află și Dănuț Tiberiu Epure, fost rector al Universității „Ovidius” din Constanța, cercetat în trecut și într-un dosar de luare de mită.
„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut trei persoane (doi bărbați și o femeie), cu vârste între 38 și 55 de ani"

Percheziții Constanța. Sursă foto: captură video
Cum ar fi fost organizată activitatea
Din cercetările polițiștilor a rezultat că, în perioada ianuarie-martie, o femeie de 48 de ani, împreună cu un bărbat de 26 de ani, aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o persoană vătămată.
Sprijinul ar fi constat în coordonarea activității, publicarea unor anunțuri online, discuții telefonice cu potențiali clienți și asigurarea spațiilor în care ar fi fost prestate serviciile sexuale.
Un alt bărbat, de 38 de ani, este bănuit că, în perioada mai-august, ar fi sprijinit o altă persoană vătămată prin identificarea și închirierea unor imobile, asigurarea transportului către diferite locații și, la nevoie, protejarea acesteia față de clienți cu potențial conflictual.
În cazul bărbatului de 55 de ani, anchetatorii susțin că, în luna martie și apoi în perioada mai-iunie, acesta ar fi înlesnit practicarea prostituției de către trei persoane vătămate. Potrivit cercetărilor, acesta ar fi închiriat în regim hotelier mai multe imobile în care urmau să fie întreținute relații sexuale. Anchetatorii susțin că toate persoanele cercetate ar fi obținut foloase patrimoniale din activitatea persoanelor vătămate, prin primirea unor sume provenite din serviciile sexuale prestate clienților.
Șase percheziții în Constanța și Călărași
În cursul zilei de miercuri, 12 august, polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sprijiniți de Serviciul pentru Acțiuni Speciale Constanța și I.P.J. Călărași, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au avut loc în județele Constanța și Călărași, la locuințele persoanelor bănuite.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe bunuri considerate relevante pentru continuarea cercetărilor.
Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
„La data de 13 august, cei în cauză vor fi prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive", anunță IPJ Constanța.