Incendiu de amploare în județul Constanța. Oamenii, avertizați prin Ro-Alert să evite zona
- Bianca Ion
- 12 august 2026, 20:30
Incendiu Lumina. Sursă foto: captură video
Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri, 12 august, la un centru de colectare a maselor plastice din comuna Lumina, județul Constanța, în zona Peninsulă, spre Năvodari, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” . Focul se manifestă pe aproximativ 1.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum și gaze, iar autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert și le cer oamenilor să evite zona.
Incendiu de amploare în județul Constanța
Un incendiu puternic s-a produs miercuri la un centru de colectare a maselor plastice din localitatea Lumina, județul Constanța, la ieșirea spre Năvodari.
Potrivit ISU Constanța, focul se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați și este însoțit de degajări importante de fum.
Ro-Alert pentru locuitorii din zonă
Din cauza cantității mari de fum și gaze, autoritățile au transmis un mesaj Ro-Alert prin care oamenii sunt avertizați să evite perimetrul și să nu blocheze accesul echipelor de intervenție.
„INCENDIU major cu degajări mari de fum și gaze produs în localitatea Lumina, zona Peninsula. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități”, se arată în alertă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a anunțat că incendiul este însoțit de o degajare mare de fum.

Pompieri. Sursa foto: Arhiva EVZ
Pompierii intervin cu mai multe autospeciale
Pompierii intervin cu patru autospeciale de stingere, iar în dispozitiv se află și un echipaj de prim ajutor.
Autoritățile le recomandă persoanelor aflate în apropiere să ocolească zona și să respecte indicațiile transmise pe durata intervenției, astfel încât autospecialele și celelalte echipe să poată ajunge fără dificultate la locul incendiului.
Incendiul a izbucnit la centrul de colectare a maselor plastice aflat în zona Peninsulă, la ieșirea din Lumina către Năvodari. La locul evenimentului au fost mobilizate mai multe forțe și mijloace ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”