Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a vorbit deschis despre un moment sensibil prin care trece mezina sa, divorţul faţă de Bogdan Ionescu: "Nu sunt supărat pe niciunul din ei. Dacă ei au constatat că nu merge, asta e viaţa"
- Iulia Iancu
- 4 septembrie 2016, 23:31
Invitat pe platoul emisiunii “România în 60 de minute” la România TV, Traian Băsescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară a discutat despre un subiect delicat, care, în aceste zile a fost dezbătut intens. Este vorba despre divorţul mezinei sale, Elena de Bogdan Ionescu.
Traian Băsescu a discutat despre momentul dificil prin care trece fiica sa cea mică, Elena Băsescu, şi anume, divorţul de Bogdan Ionescu. Fostul preşedinte al României a declarat că situaţia este într-adevăr nefericită, însă, cele două familii se află în relaţii de prietenie.
În aceste momente, nepoţii sunt cei mai importanţi, iar Traian Băsescu a explicat faptul că atât părinţii, cât şi ambele perechi de bunici fac tot posibilul ca cei mici să nu observe schimbarea survenită în familie.
- Ambii părinţi, şi Bogdan şi fiica mea, Elena fac tot ce se poate să nu simtă lipsa părinţilor, ambele perechi de bunici fac tot ce se poate cu copiii. Şi unii şi alţii suntem în comunicare. Ne întâlnim, comunicăm.
- Să ştiţi că nu au mare avere de împărţit. Singurul bun comun cumpărat în timpul căsătoriei este maşina pe care o foloseşte fiica mea. Iar banii de la nuntă sunt departe de a mai fi.
- În acest moment, cei doi copii sunt la Elena. În week-enduri vrea să stea cu copiii. În timpul săptămânii, copiii stau când la noi, când la Bogdan, când la familia Ionescu. Nu duc lipsă de dragoste.
- Nu sunt supărat pe niciunul din ei. Dacă ei au constatat că nu merge, asta e viaţa.
- Ne-au consultat pe toţi patru, bătrânii.
- Copiilor le place să stea oriunde îi duci.
- Divorţul nu se produce la biroul fiicei mele mai mari.
- Custodia este comună, chiar dacă copiii stau la Elena, la mamă fiindcă sunt mici.