Evenimentul Zilei > Actualitate > Fostul iubit al Iuliei Vântur a ucis un om. Indienii sunt revoltați de îngăduința cu care este tratat superstarul care a fugit de la locul accidentului
Fostul iubit al Iuliei Vântur a ucis un om. Indienii sunt revoltați de îngăduința cu care este tratat superstarul care a fugit de la locul accidentului

Fostul iubit al Iuliei Vântur a ucis un om. Indienii sunt revoltați de îngăduința cu care este tratat superstarul care a fugit de la locul accidentului

”Nimeni nu ar trebui să-l susțină pe Salman Khan”, declara pentru BBC un indian intervievat pe stradă cu privire la cazul superstarului de la Bollywood, condamnat la închisoare pentru un accident mortal produs în 2002. „Cum poți să treci cu mașina peste un amărât și totuși să mai fii considerat un om bun?!”, se întreba revoltat un altul în cadrul aceluiași sondaj stradal, din care rezultă că oamenii simpli nu împărtășesc decizia Curții Supreme din India care a suspendat punerea în aplicarea a sentinței prin care megastarul ar trebui să stea cinci ani după gratii

Khan, condamnat la cinci ani de închisoare, ar fi trebuit să fie încarcerat vineri, însă, în urma apelului său, Curtea Supremă a decis suspendarea punerii în aplicare a condamnării acestuia până în luna iulie, când vor avea loc audierile în acest caz. Această hotărâre a împărțit practic India în două tabere ireconciliabile: pe de o parte, admiratorii și prietenii apropiați ai starului, care se declară încântați de acestă hotărâre, iar pe de alta oamenii simpli care spun că faptele sunt fapte și oricine, indiferent de statului său social, trebuie să răspundă în fața legii pentru ele.

Salman Khan a fost condamnat miercuri la cinci ani de închisoare cu executare, pentru acuzaţia de ucidere din culpă după ce, în urmă cu 13 ani, a lovit mortal cu maşina un bărbat şi a fugit de la locul accidentului.

Decizia a fost primită cu urale de fanii starului indian care se aflau în exteriorul tribunalului la momentul anunţului deciziei judecătorilor Curţii Supreme.

Pe 28 septembrie 2002, Salman Khan a lovit cu maşina cinci persoane fără adăpost, care dormeau pe un trotuar din suburbia Bandra (Mumbai), accident soldat cu moartea unui bărbat şi cu rănirea celorlalte patru persoane

După ce procesul a trenat mai mulţi ani, în iulie 2013, un judecător a schimbat încadrarea de omor prin imprudenţă în aceea de omor din culpă.

Actorul indian a declarat în timpul procesului că şoferul lui se afla la volan în momentul producerii accidentului. Judecătorul a considerat însă că actorul era persoana care a condus automobilul şi, de asemenea, că starul bollywoodian se afla sub influenţa alcoolului.

Salman Khan este unul dintre cele mai mari staruri de la Bollywood şi a jucat în peste 80 de filme cu mare succes la public. El este însă şi o vedetă controversată, fiind adesea descris ca "băiatul rău" al Bollywood-ului. Este de aşteptat ca acest proces să îi afecteze cariera, care a urmat o traiectorie ascendentă în ultimii ani.

În 2006, Khan a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a vânat o căprioară dintr-o specie protejată, dar a fost eliberat pe cauţiune, după ce a petrecut mai puţin de o săptămână după gratii.

În noiembrie 2013, Salman Khan a fost în Sibiu, unde a turnat mai multe scene pentru filmul "Jai Ho", regizat de către fratele său Sohail Khan. Recent, el s-a despărțit de iubita sa româncă, vedeta de televiziune Iulia Vântur, care, potrivit tabloidelor, ar fi postat pe paginile sale de socializare mai multe mesaje de încurajare pe când vedeta de cinema aștepta verdictul.