Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara, trimis în judecată pentru luare de mităMită. Sursa foto: Dreamstime.com |

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara a fost trimis în judecată pentru zeci de cazuri de luare de mită. Medicul a fi primit mită de 26 de ori într-un interval de doar două luni.

Fostul director al Spitalului Municipal Timişoara a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru luare de mită. Este vorba despre Octavian Mazilu. El a cerut bani pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate gratuit. Acesta a primit mită de 26 de ori într-un interval de doar două luni.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale).

În fapt, a fost reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara, trimis în judecată pentru luare de mită

Sursa foto Youtube

Trimis în judecată pentru luare de mită

În 31 mai 2022, Octavian Mazilu a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. Acesta a fost adus în Arestul Poliţiei Timiş. Doctorul a fost audiat timp de 6 ore de către procurori. El a fost ridicat din cabinetul său de la Spitalul Municipal Timişoara după ce primise 300 de lei de la o pacientă pentru a o programa la o operaţie.

„S-a reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. în data de 31 mai 2023.

Octavian Mazilu a devenit director medical interimar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin pe 1 iulie, potrivit știripesurse.

Ne puteți urmări și pe Google News