Fostul director adjunct al APIA, închis cinci luni pentru o faptă ce nu a existat, achitat

Fostul director adjunct al APIA, închis cinci luni pentru o faptă ce nu a existat, achitat Proces. Sursa foto: Dreamstime.com

Bogdan Dumitrașcu, fostul director adjunct al APIA, a petrecut aproape cinci luni în închisoare, în urma unei condamnări care a fost anulată printr-o cale extraordinară de atac.

Acesta, la 22 ianuarie 2022, a fost pus sub acuzare pentru presupusa luare de mită printr-un rechizitoriu întocmit de procurorul DNA Constanța, Sorin Constantinescu, și confirmat de atunci de șeful DNA Constanța, Andrei Bodean.

Fostul director adjunct al APIA, condamnat în primă instanță la patru ani

Dosarul lui Dumitrașcu a fost trimis pentru soluționare în prima instanță la Tribunalul București. La data de 20 iunie 2023, printr-o sentință pronunțată în dosarul 2303/3/2022, judecătorul Dan Sterica Toma de la Tribunalul București l-a condamnat pe Bogdan Dumitrașcu la patru ani de închisoare cu executare.

Sentința Tribunalului București a fost contestată prin apel la Curtea de Apel București, unde fostul director adjunct al APIA a obținut o reducere a pedepsei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecătorii Bogdan Florin Voinescu și Alina Petronela Moșneagul de la Curtea de Apel București, prin sentința nr. 56 din 18 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul 2303/3/2022, au decis condamnarea lui Dumitrașcu la doi ani și șase luni de închisoare cu executare.

Pe 18 ianuarie 2024, fostul director adjunct al APIA a revenit în închisoare, după ce în faza de urmărire penală fusese reținut preventiv timp de opt zile.

DNA

DNA. Sursa foto: EVZ

Acesta a fost închis la Penitenciarul Rahova, unde a rămas timp de aproape cinci luni, până când s-a dovedit că condamnarea sa a fost eronată.

Bogdan Dumitrașcu acuză că dosarul i-a fost fabricat

La 23 mai 2024, judecătoarele ÎCCJ Lia Savonea și Adriana Ispas au admis recursul în casație formulat de fostul director adjunct al APIA, prin avocata Mirela Gorunescu.

Ele au anulat decizia Curții de Apel București și, în urma unei noi judecăți, au dispus achitarea lui Bogdan Dumitrașcu pentru acuzația de luare de mită, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală” și eliminarea formelor de executare, ceea ce a dus la eliberarea lui Bogdan Dumitrașcu.

Acesta a declarat că condamnarea sa a fost pe baza unui dosar fabricat de către procurorul DNA Constanța, Sorin Constantinescu împreună cu ofițerul de poliție judiciară Panait Marius Daniel, dosar care a avut ca unic scop „ajutorul judiciar” dat unui cămătar din Călărași, reținut la acea data de DNA Constanța.

APIA

APIA. Sursa foto: Facebook

„La aproape cinci luni de detenție, C6 din cadrul Secției Penale a ÎCCJ a făcut dreptate și a admis recursul în casație declarat de mine și m-a achitat pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală.

Rezumând, am stat aproape cinci luni în pușcărie, am stat doi ani în control judiciar (mergeam săptămânal să semnez, nu aveam voie să părăsesc țara, nu aveam voie să-mi practic meseria) pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Familia mea a fost foarte afectată, copilul meu în vârstă de 14 ani a suferit grave prejudicii psihice”, a completat fostul director adjunct al APIA pentru luju.ro.