Fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, va fi audiată în Comisia SRI
- Iasmina Ardelean
- 13 iunie 2017, 18:55
Comisia parlamentară de control a SRI a decis să o invite la audieri, marţea viitoare, pe fosta preşedintă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, în urma afirmaţiilor făcute de aceasta în scrisoarea adresată comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009.
„La ora 14,30, săptămâna viitoare, marţi, am invitat la audieri pe doamna Ana Maria Pătru, fostul preşedinte al AEP, pornind de la afirmaţiile pe care domnia sa le-a făcut în scrisoarea pe care a adresat-o comisiei speciale de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009, dar şi de la afirmaţii pe care le-a făcut în interviurile acordate televiziunilor centrale, precum şi de la precizarea pe care i-a făcut-o domnului Mihai Fifor, preşedintele comisiei de anchetă, anume că nu se va prezenta la acea comisie, dar că este dispusă să vină şi să dea anumite declaraţii în faţa comisiei de control parlamentar al SRI”, a declarat preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu.
Ana Maria Pătru, fost vicepreşedinte al AEP, nu s-a prezentat la comisia de anchetă şi a transmis o scrisoare în care precizează că AEP nu a jucat un rol în determinarea câştigătorului alegerilor prezidenţiale din 2009. Ea a menţionat că este suspect faptul că SIVECO, firma controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi transmitere a datelor către AEP.
De asemenea, Comisia parlamentară pentru controlul SRI a decis ca, în cazul în care va fi sesizată în scris despre activităţile desfăşurate de SRI cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, să facă o analiză a tuturor informărilor şi documentelor clasificate pe acest subiect.
„Urmare a discuţiilor de ieri din comisia specială de anchetă, am decis ca, în cazul în care vom fi sesizaţi în scris cu o solicitare care să privească activităţile desfăşurate de SRI în anul 2009, cu referire la alegerile prezidenţiale, să procedăm la o analiză a tuturor informărilor care sunt documente clasificate pe acest subiect şi să vedem în ce măsură aceste date şi informaţii au relevanţă pentru lucrările comisiei de anchetă privitoare la alegeri", a precizat Ţuţuianu.
Întrebat dacă membrii Comisiei SRI se vor sesiza şi în privinţa afirmaţiilor fostului şef al SRI George Maior, Ţuţuianu a arătat că, în cazul în care va fi necesar, va cere şi un raport de la SRI pe această temă.
„Domnul Maior a spus trei lucruri în cadrul audierilor de ieri: presiuni, că SRI a acţionat în limitele legale şi că a sesizat instituţiile statului anumite nereguli legate de procesul electoral. Vom verifica exact ce s-a întâmplat în anul 2009 cu referire la procesul electoral. Toate (documentele - n.r.) sunt la SRI, evident că o să cerem şi un raport şi o să cerem şi documente în măsura în care ele ne sunt necesare pentru a ne formula un punct de vedere", a conchis Ţuţuianu.