Fost selecționer al naționalei, condamnat la 20 de ani de închisoare
- Andrei Arvinte
- 13 decembrie 2024, 14:31
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecționa jucători şi chiar pentru a-şi cumpăra propriul post.
Decăderea celui care a fost şi unul dintre cei mai cunoscuţi jucători chinezi în străinătate dezvăluie amploarea corupţiei în lumea fotbalului din statul asiatic, împotriva căreia autorităţile duc o campanie de represiune feroce.
Condamnări grele în fotbal
Televiziunea de stat CCTV a difuzat o fotografie cu fostul jucător din Premier League în boxa acuzaţilor a unui tribunal din provincia centrală Hubei, purtând un hanorac negru şi flancat de doi ofiţeri de poliţie. Instanţa a anunţat că l-a condamnat pe Li la „20 de ani de închisoare”.
De la venirea sa la putere în 2012, preşedintele chinez Xi Jinping a desfăşurat o amplă campanie anticorupţie. Autorităţile din China au început să atace lumea sportului la sfârşitul anului 2022, iar săptămâna aceasta au anunţat deja o serie de alte condamnări grele împotriva unor foşti oficiali din fotbal.
Antrenor al Chinei din ianuarie 2020 până în decembrie 2021, Li Tie, în vârstă de 47 de ani, a fost şi mijlocaş pentru Everton şi Sheffield în campionatul englez. Ca jucător, el a fost selecţionat de aproape o sută de ori de echipa naţională, înainte de a urma o carieră de antrenor la cluburi chineze.
Dar, potrivit CCTV, el a încasat aproape 51 de milioane de yuani (6,7 milioane de euro) mită de la jucători pentru a-i selecta în echipa naţională sau pentru a-i ajuta să semneze contracte cu cluburile.
Li a plătit, de asemenea, bani şefilor cluburilor de fotbal din China pentru a-şi susţine candidatura la funcţia de selecţioner naţional şi, atunci când antrena echipe din ligă, a plătit milioane de yuani în comisioane pentru a transfera jucători sau a aranja meciuri.
Și-a cumpărat postul de antrenor
În ianuarie, el a luat parte la un documentar despre corupţia generalizată din fotbalul chinez, difuzat de televiziunea de stat CCTV, care uneori transmite mărturisiri ale suspecţilor înainte ca aceştia să apară în instanţă, o practică criticată de activiştii pentru drepturile omului.
Li Tie a mărturisit în faţa camerei că a ajutat la trucarea mai multor meciuri pentru a permite echipelor chineze de divizia a doua pe care le-a condus să ajungă în prima ligă.
De asemenea, el a recunoscut că şi-a cumpărat postul de antrenor. ”Îmi pare foarte rău”, a spus el. ”Ar fi trebuit să-mi păstrez calmul şi să urmez calea cea bună”, a spus Li. „La acea vreme, anumite lucruri erau o practică obişnuită în fotbal”.
Alte sentințe
Alţi câţiva foşti oficiali chinezi din domeniul sportului au fost condamnaţi definitiv în această săptămână.
Potrivit presei de stat, vineri este aşteptat şi verdictul împotriva unui fost număr doi din administraţia sportivă naţională.
Miercuri, fostul secretar general al Asociaţiei Chineze de Fotbal, Liu Yi, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru corupţie. În aceeaşi zi, fostul şef al biroului de gestionare a arbitrilor asociaţiei, Tan Hai, a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare pentru aceeaşi infracţiune.
Cu o zi înainte, Qi Jun, fostul şef al departamentului de planificare strategică al Federaţiei, a fost condamnat la şapte ani de închisoare.
Fostul preşedinte al Federaţiei, Chen Xuyuan, ispăşeşte din martie o condamnare pe viaţă, tot pentru luare de mită.
Susţinătorii lui Xi Jinping aplaudă severitatea cu care este combătută corupţia în China, dar detractorii săi cred că această campanie de represiune este folosită şi pentru a-i epura pe rivalii săi politici.
Fan declarat al fotbalului, Xi Jinping îşi doreşte ca într-o zi China să găzduiască şi să câştige Cupa Mondială. Cu toate acestea, echipa naţională masculină, adesea ironizată de chinezi, rămâne blocată pe locul 90 în clasamentul Fifa, acolo unde se afla în urmă cu 10 ani.