Fost șef Interpol, condamnat în China la 13 ani de închisoare
- Georgeta Petrovici
- 21 ianuarie 2020, 13:42
Fostul șef al Interpol, chinezul Meng Hongwei, a fost condamnat marţi la 13 ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie, transmit AFP şi Reuters.
Meng are 65 de ani și a fost și viceministru chinez al securităţii publice în paralel cu poziția din Interpol. Pe lângă luna pedeapsă cu închisoarea, mai e obligat să plătească o amendă penală în valoare de 2 milioane de yuani (aproximativ 260.000 de euro), a anunţat Tribunalul popular intermediar nr.1 din Tianjin. Instanța a mai precizat că Meng ”a recunoscut toate faptele” și că nu va depune apel. La procesul din iunie 2019 el a pledat vinovat la acuzația de primire de mită în valoare de 2,1 milioane de dolari.
Meng face parte dintr-un grup de cadre ale Partidului Comunist vizate de o campanie anticorupție lansată de președintele Xi Jinping. Mai mulți observatori externi susțin faptul că această campanie e menită, în faptă, să elimine adversarii acestuia.
Întreaga poveste este suspectă. Amintim că în data de 7 octombrie 2018, Meng Hongwei şi-a anunţat demisia de la conducerea Interpol, după ce soţia sa alertase, în ziua precedentă, cu privire la dispariția bărbatului cu 11 zile în urmă, în China. Acesta plecase într-o excursie în țara sa natală. Cei doi locuiau în franța, la Lyon, acolo unde se află și sediul central Interpol. Pe 25 septembrie 2018, Meng i-a trimis soției un mesaj pe o reţea de socializare în care i-a cerut să aştepte apelul său, iar apoi a trimis un emoticon, care exprima o situaţie de pericol, a explicat Grace Meng, soţia acestuia.
O zi mai târziu, în data de 8 octombrie 2018, Ministerul Securităţii Publice chinez a anunţat că Meng Hongwei ”a acceptat mită şi este suspectat că a încălcat legea”. În funcţia de preşedinte al Interpol a fost ales, pe 21 noiembrie 2018, sud-coreeanul Kim Jong-yang. Mandatul acestuia se va încheia anul acesta.
Sursa: France24
Sursa foto: Facebook / AFP