Fost comandant de poliție, reținut de colegi. I-a făcut viața un coșmar soției sale
- Mihai Soica
- 5 noiembrie 2019, 20:45
Un fost polițist din Dej, care a fost comandantul acestei unități de poliție, a fost reținut pentru 24 de ore, și va fi propus pentru arestare preventivă, după ce și-a agresat soția cu 30 de ani mai tânără ca el.
Bărbatul a făcut o criză de nervi când a aflat că soția lui vrea să divorțeze, decizie care are la bază comportamentul violent al acestuia. În acel moment, bărbatul, care are 67 de ani și este un fost polițist, a început să aibă un comportament tot mai violent.
Polițiștii clujeni susțin că fostul lor coleg a început să îi trimită femeii tot felul de mesaje de amenințare. Ulterior, acesta a mers la locul de muncă al fostei soții și a scris pe zidurile clădirii, cuvinte jignitoare. După ce a văzut că amenințările nu dau roade și nu o conving pe femeie să se întoarcă la el, fostul polițist i-a vandalizat mașina, după care a trecut la urmăriri și scandaluri în public. Totul a culminat cu un scandal care a avut loc într-un cabinet medical, unde femeia a mers pentru o consultație medicală. Fostul polițist și-a bătut fosta soție chiar de față cu fiul acestora și cu medicul de familie, care a și sunat la 112.
Fostul polițist a negat că s-a comportat violent față de soția lui, dar probele adunate au demonstrat exact contrariul. Astfel, imaginile captate de camerele de luat vederi, instalate de Primăria Dej, îl arată pe bărbat cum scrie mesaje injurioase pe zidurile clădirii în care lucrează femeia.
Bărbatul a fost reținut și va fi propus pentru arestare preventivă.