Deși mă voi referi și la politica zilei în acest text, veți crede ori nu, nici panotajul electoral, nici vorbele de campanie și nici măcar presa noastră cea de toate zilele nu mi-au dat impulsul de a-l scrie. De altundeva mi-a venit mie. Zilele trecute, am mers să revăd atelierul lui Brâncuși de lîngă Muzeul de Artă Modernă de la Paris. Ca niciodată, la ieșire, am zăbovit îndelung răsfoind caietul aflat la dispoziția vizitatorilor pentru a-și scrie impresiile. Am dat înapoi pagină după pagină și am rămas uimit de trei ori. Mai întîi, de abundența impresiilor: de ordinul zecilor pe zi.
Pentru un ”muzeu” definitiv, care e la fel de cînd s-a (re)deschis în 1993 și pînă astăzi, complet lipsit de elemente de noutate (așa și trebuie să fie!), nu e deloc rău, veți admite. În al doilea rînd, am rămas uimit de faptul că 90% dintre impresiile scrise acolo erau redactate în românește sau de români (unii compatrioți mai scriau în englezește, în franțuzește sau chiar în nemțește). În fine, în al treilea rînd, am rămas uimit de uniformitatea lor. Într-un fel ori altul, toate mesajele cu autori români, adică aproape toate mesajele din caiet, aveau același conținut: exprimau mîndria de a fi român, ca Brâncuși. Am căzut pe gînduri...
Va să zică, ceea ce reușește să scoată din noi cel mai mare artist român din istorie este un puseu patriotic. Mai toți cei care semnau mesaje în acel caiet o spuneau cu patos. Pentru unii, era foarte important că Brâncuși a cucerit Everestul artistic, adică Parisul – dovadă chiar felul în care francezii îi onorează atelierul. Era greu să nu citești printre aceste rînduri satisfacția unor bieți muritori de a vedea că cineva din tribul lor ”made it so big in Paris”. Era ca și cum o parte a acelei reușite era și a lor. Era o minusculă răzbunare pentru covîrșitoarele dovezi de fiece secundă care atestă că sîntem, culturalmente dar și politicește, acolo unde ne-a plasat geografia Europei, adică la margine, în cel mai sărac și insignifiant colț. Ei bine, Brâncuși singur, pentru că un alt artist român de anvergură similară nu există, pare în mintea bietului român că dă o bătălie cu lumea mare și rea și o cîștigă. De ar ști acești oameni că sentimentele lui Brâncuși pentru România erau foarte complicate, departe de a fi integral senine ori că marea lui artă se hrănește profund și din centrul Africii și din Egipt și din Sudul Asiei ar fi, poate, descumpăniți. Să privești reușitele colosale ale unuia singur ca fiind expresia calității unui întreg popor din care faci parte și, prin urmare, sînt oleacă și ale tale este, desigur, o dovadă de naivitate, ca să nu-i zic altfel...
În orice caz, minutele petrecute citind caietul vizitatorilor de la ieșirea din atelierul brîncușian m-au dus, inevitabil, la concluzia că sloganul electoral al stîngii cleptocrate de la noi este, orice s-ar zice, bine găsit. Țintește la fix electoratul masiv, poate chiar majoritar, care îl poate face pe V.V.Ponta președinte. Sloganul ”Mîndru că sînt român!” spune românilor că sînt foarte bine așa cum sînt. Mesajul lui e clar: nu trebuie să faceți nimic, e de-ajuns că sînteți români, am eu grijă de voi! În plus, iată, constat la Paris, vine perfect pe o anume sensibilitate generală. O sensibilitate a mediocrității frustrate, dar ce contează!
Sloganul celălalt, al opozanților, ”România lucrului bine făcut”, e bun pentru minoritatea care nu are timp să se mîndrească prea tare cu propria naționalitate pentru că muncește și, să vezi drăcie!, abia muncind în țara asta vezi de ce mîndria este, de fapt, imposibilă. Românii activi, care construiesc în economie sau în societate, care pun la bătaie viața lor pentru a atinge o anumită performanță profesională, care au ambiția lucrului bine făcut și nu mîndria ineptă de a fi ceea ce ești din naștere, nu prea au timp să fie făloși că sînt români. Sigur că ei produc pentru ei și familia lor în primul rînd, dar deopotrivă și pentru sutele de angajați pe care îi au și de a căror ambiție pentru lucrul bine făcut depind ei înșiși. Acești oameni care au pornit în aventura ne-românească a lucrului bine făcut au, totuși, un puternic sentiment patriotic și resimt apartenența la acest popor ca pe un vector care le orientează, într-o serioasă responsabilitate, viața. De-aia au și rămas în România, deși lumea largă le-ar fi fost o gazdă mai primitoare decît propria casă. Acești români preferă ”România lucrului bine făcut”. Doar că, la alegeri, nu contează unde se situează cei inteligenți, nici unde se situează cei harnici, nici unde se situează cei talentați și nici măcar unde se situează cei buni și onești – contează doar unde se situează cei mai mulți. În ceea ce mă privește, aș prefera de o sută de ori să fiu condus de cineva care are ambiția lucrului bine făcut decît de cineva mîndru că e așa cum l-a lăsat Dumnezeu. Dar știu că nu e după mine...
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
