„Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova şi pentru a avea control asupra costurilor operaţionale, Ford România a anunţat în luna noiembrie a anului trecut un program de încetare voluntară a relaţiilor de muncă, împreună cu un program de concediere pe motive economice, care a vizat aproximativ 680 de posture”, a declarat Ana-Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al Ford România.

„Peste 490 de angajaţi ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă, iar cererile acestora au fost acceptate. Sindicatele au ajuns la o înţelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei noastre să evite concedierea a aproximativ 170 de persoane", a mai spus aceasta, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, prin respectivele măsuri se urmăreşte folosirea optimă a forţei de muncă din fabrica de la Craiova şi îndeplinirea condiţiilor actuale de producţie şi cele preconizate.

Intenția Ford de a produce un al doilea autovehicul la Craiova se menține.