Ford a stabilit un program de concedieri voluntare la o uzină din Germania

Ford a stabilit un program de concedieri voluntare la o uzină din GermaniaFord. Sursa foto: Wikipedia

Ford Motor a stabilit un plan de protejare a locurilor de muncă la fabrica din Koln, Germania, unde lucrează peste 10.000 de angajați. Măsura a fost anunțată vineri de companie și de reprezentanții salariaților, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, transmite Reuters.

Concedierile voluntare, parte a procesului de restructurare

Acordul prevede concedieri voluntare, ca parte a procesului de restructurare pe care Ford îl desfășoară în Europa. Documentul stabilește un cadru de protecție a locurilor de muncă valabil până în 2032 și include reducerea a 2.900 de posturi, anunțată inițial în noiembrie 2023.

Benjamin Gruschka, șeful consiliului angajaților, a afirmat că reducerea de personal se va face în principal prin plecări voluntare și că pachetele compensatorii sunt generoase, depășind semnificativ media din industria auto.

Sindicatul susține acordul, dar viitorul uzinei rămâne incert

Sindicatul german IG Metall a salutat acordul, pe care l-a descris drept „o plasă de siguranță”, însă a avertizat că viitorul producției la Koln rămâne incert. Reprezentanții sindicatului au menționat că înțelegerea le oferă angajaților afectați posibilitatea de a-și schimba locul de muncă cu salariați din alte regiuni ale companiei, care acceptă să plece voluntar.

Concedieri

Concedieri. Sursa foto: Pixabay

Ford a investit 2 miliarde de dolari pentru a transforma uzina din Koln într-un centru de producție dedicat vehiculelor electrice. Compania a solicitat sprijin guvernamental sub formă de stimulente financiare și de dezvoltare a infrastructurii de încărcare, pentru a susține tranziția către mobilitatea electrică.

Acordul urmează să fie fie votat de angajați. În paralel, Ford se pregătește să închidă uzina din Saarlouis, o decizie care marchează o nouă lovitură pentru industria auto germană.

Ford are pierderi tot mai mari în Europa

Datele oficiale arată că, anul trecut, autoturismele Ford au reprezentat doar 3,5% din noile înmatriculări din Germania, față de 5% în urmă cu doi ani. De asemenea, operațiunile Ford din Europa înregistrează pierderi de mai mulți ani, iar producția modelului Ford Fiesta la uzina din Koln a fost oprită în 2023.

Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările Ford în Europa au scăzut cu 1,9% în primele trei luni ale acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News