Florin Răducioiu revine la Dinamo. Ce funcție va ocupa fostul mare atacant în cadrul clubului
- Daniel Teodoreanu
- 2 noiembrie 2026, 21:45
sursa: Facebook
FC Dinamo a anunțat oficial revenirea acasă a unuia dintre cei mai reprezentativi atacanți din istoria fotbalului românesc, Florin Răducioiu.
Fostul internațional va ocupa postul de Coordonator Dezvoltare Academie și Parteneriate Internaționale. În această nouă etapă, activitatea sa va fi axată pe construirea și consolidarea relațiilor cu academiile de fotbal din Europa, având rolul de prim punct de contact și ambasador al clubului din Ștefan cel Mare în fotbalul internațional.
Florin Răducioiu revine la Dinamo. Ce funcție va ocupa fostul mare atacant în cadrul clubului
Florin Răducioiu va fi responsabil de identificarea și propunerea unor oportunități valoroase de colaborare, de la meciuri amicale, turnee pentru juniori și cantonamente, până la schimburi de experiență între staff-urile tehnice. În egală măsură, el va coordona organizarea activităților internaționale ale clubului, gestionând atât vizitele delegațiilor partenere, cât și deplasările academiei la turneele din străinătate.
Un alt obiectiv strategic este reprezentarea academiei la evenimente, conferințe și competiții internaționale de prestigiu, cu scopul de a spori vizibilitatea clubului pe plan european.

sursa: Facebook
Cariera fabuloasă a unui atacant de legendă
Născut pe 17 martie 1970, Florin Răducioiu a făcut primii pași în sportul cu balonul rotund la Dinamo, parcurgând toate grupele de copii și juniori ale clubului. Debutul său în prima divizie a avut loc la vârsta de doar 16 ani, într-o partidă disputată împotriva celor de la Politehnica Timișoara.
În tricoul alb-roșu, fostul vârf a adunat 84 de meciuri și a marcat 30 de goluri. Palmaresul său alături de gruparea dinamovistă include un titlu de campion în sezonul 1989-1990 și două Cupe ale României, obținute în sezoanele 1985-1986 și 1989-1990. Momentul de vârf a fost finala din 2 mai 1990, disputată împotriva celor de la Steaua, meci în care Răducioiu a reușit o prestație memorabilă, înscriind trei dintre cele șase goluri ale echipei.
Performanțe la națională și un record mondial unic
La echipa națională a României, Florin Răducioiu a strâns 40 de selecții și a marcat 21 de goluri. Debutul său la un Turneu Final de Cupă Mondială a avut loc în 1990, la doar 20 de ani, în meciul contra Uniunii Sovietice. Primul său gol pentru prima reprezentativă a fost înscris pe 5 septembrie 1990, într-o partidă împotriva selecționatei din San Marino.
Gloriosul atacant rămâne în istoria fotbalului drept primul jucător din lume care a reușit să marcheze în toate cele mai puternice cinci campionate ale Europei: Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania.