Florin Niță pleacă de la Gaziantep. Unde ar putea ajunge titularul României la Euro 2024

Florin Niță pleacă de la Gaziantep. Unde ar putea ajunge titularul României la Euro 2024Florin Nita. Sursă foto: Facebook

Florin Niță, portarul titular al naționalei la EURO 2024, va schimba echipa de club în această vară. Clubul turc Gaziantep a anunțat că nu va continua colaborarea cu el, după ce a evoluat acolo în sezonul trecut.

Florin Niță pleacă de la Gaziantep

Contractul lui Niță cu Gaziantep s-a încheiat la sfârșitul sezonului trecut, iar portarul român a purtat negocieri cu clubul turc pentru o nouă înțelegere. Acordul discutat era pentru doi ani, cu un salariu anual de 800.000 de euro.

Pe lângă condițiile contractuale stabilite, Niță ar fi solicitat un avans de 400.000 de euro la semnarea contractului pentru primul sezon. Conform informațiilor de la gazianteppusula.com, Gaziantep nu a acceptat această cerință.

Ce anunță turcii despre viitorul portarului român

Conform informațiilor prezentate din presa turcă, Florin Niță este tentat de o ofertă din campionatul Arabiei Saudite. Portarul internațional român ar urma să își facă debutul într-un campionat din afara Europei în cazul în care va accepta oferta.

Cel care l-ar fi sfătuit pe Florin Niță cu privire la această alegere este chiar fostul său antrenor, Marius Șumudică, scrie gaziantep27.net.

De-a lungul carierei sale, Florin Niță a evoluat la echipe precum Chiajna, FCSB, Sparta Praga, Pardubice și Gaziantep, unde a fost adus în vara anului trecut de către Marius Șumudică. Pe lângă oferta primită din Arabia Saudită, Florin Niță este dorit și în Superliga României, de către Rapid, conform confirmărilor făcute de Dan Șucu, acționarul echipei, și Viorel Moldovan, președintele clubului giuleștean.

Sursa foto: Instagram

Florin Niță, titularul României la EURO 2024

Florin Niță a disputat 34 de meciuri pentru Gaziantep în sezonul trecut, ceea ce l-a propulsat în fața lui Horațiu Moldovan în lupta pentru titularizare la EURO. În schimb, portarul lui Atletico Madrid nu a avut nicio apariție pentru echipa de club după transferul său din ianuarie.

Florin Niță a fost titular în toate cele patru meciuri jucate de România la Campionatul European și a primit în total șase goluri în competiție. În faza grupelor, el a avut evoluții remarcabile, contribuind la obținerea a patru puncte care au plasat România pe primul loc în grupa E, înaintea echipelor precum Belgia, Slovacia și Ucraina.

Cea mai strălucitoare performanță a sa a fost în meciul cu Slovacia, unde a avut intervenții decisive la scorul de 1-1, contribuind astfel la rezultatul care a asigurat calificarea naționalei în optimi. Cu toate acestea, în meciul următor împotriva Olandei, Niță a întâmpinat dificultăți, fiind învins la primul gol marcat de echipa olandeză. Gakpo l-a învins cu un șut precis la colțul scurt, deschizând drumul spre victoria Olandei cu 3-0.