Flori, fete şi Mondiale

Flori, fete şi Mondiale

Sfârşitul de săptămână a adus o veste bună şi una rea pentru handbalul românesc.

Vestea bună este că fetele lui Radu Voina s-au calificat la turneul final al Campionatului Mondial din China, după ce au învins, sâmbătă, la Bucureşti, reprezentativa Belarusului, scor 38-32, în manşa-retur a play offului. În tur, româncele câştigaseră cu 32-31.

„Tricolorele” au fost încurajate la retur de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a comentat ultimele evenimente din fotbal: „Dacă nu intervenea DNA-ul, nu mai lua Unirea Urziceni campionatul!”. „Băse” a ţinut să fie alături de fostele internaţionale, Luminiţa Huţupan şi Steluţa Luca, retrase din activitate. Ele şi-au luat rămas-bun de la public încărcate de flori.

Vestea rea este că selecţionata masculină s-a îndepărtat, tot sâmbătă, de Campionatul European din Austria, pierzând, acasă, jocul cu Muntenegru, scor 27-28. Ex-iugoslavii s-au răzbunat astfel pentru meciul pierdut acum un an, în barajul de accedere la Mondialele din Croaţia, când românii ar fi vrut să-i mituiască pe cei doi arbitri ai întâlnrii.

Pentru a fi la Europene, românii trebuie să câştige ultimele două meciuri, iar Muntenegru să piardă pe teren propriu cu Polonia.

Ne puteți urmări și pe Google News