Florentin Pandele a dat mii de euro din buget pentru mărțișoare
- Bianca Ion
- 1 martie 2024, 08:47
Florentin Pandele a cheltuit aproape dublu față de anul precedent pentru mărțișoare. Suma cheltuită din bugetul primăriei Voluntari pentru brățările pe care le oferă de 1 martie este colosală.
În fiecare an, instituțiile din întreaga țară marchează luna martie ca „luna femeilor“, investind bani publici în achiziționarea de mărțișoare, flori sau organizarea de târguri pentru vânzarea acestora. Sute de administrații locale se pregătesc încă din luna februarie pentru sărbătorile primăverii.
Mii de euro pentru mărțișoare
Instituțiile din orașul cel mai bogat din Ilfov, Voluntari, urmează aceeași tendință. Cu doar câteva zile trecute din luna februarie, Direcția de Educație și Cultură din localitatea condusă de Florentin Pandele a plasat o comandă pentru 15.000 de mărțișoare sub formă de brățări zălai, împletite în alb și roșu și fixate pe câte o felicitare.
Fiecare mărțișor a avut un preț de aproximativ un euro, iar suma totală cheltuită pentru comanda de peste 15 mii de mărțișoare a depășit 15 mii de euro. Comanda pentru mărțișoare a fost trimisă în Râmnicu Vâlcea, la firma responsabilă cu gestionarea platformei „magazin de mărțișoare“.
În anunțul publicat pe SEAP, detalii sunt lipsă, dar direcția din Voluntari a specificat că mărțișoarele trebuie să fie fixate pe o felicitare și ambalate într-o „punguță“.
Pe felicitare, firma va adăuga un mesaj „personalizat“, însă acesta este păstrat confidential de instituția subordonată primarului.
Buget dublu, față de anul trecut
În 2023, Direcția de Educație din Voluntari a achiziționat tot 15.000 de mărțișoare, dar a optat pentru broșe la prețul de trei lei bucata. Costul total al achiziției a fost cu 6.000 de euro mai mic decât cel din acest an.
Situația a fost similară și în anul precedent. Din anunțul publicat pe SEAP lipsea mesajul solicitat de Direcția de Educație să fie inscripționat lângă fiecare mărțișor.
Cu toate acestea, pe data de 1 martie 2023, reprezentanții instituției au postat un mesaj pe Facebook în care afirmau că mărțișoarele sunt oferite din partea primarului pentru a exprima respectul acestuia față de femeile din Voluntari.
„Doamnele și domnișoarele din orașul Voluntari au primit din partea domnului Primar Pandele Florentin-Costel un mărțișor în semn de mulțumire, respect și apreciere pentru dragostea și grija pe care acestea le dăruiesc necondiționat“, se arată în postarea de pe Facebook a Direcției de Educație.
Nu numai în comunicarea publică, primarul din Voluntari a fost pus în evidență. Pe cartonașul fiecărui mărțișor era inscripționată o urare pentru femei, semnată de „primarul Florentin Costel Pandele“.
Cine a primit mărțișoare
Cele 15.000 de mărțișoare au fost distribuite femeilor din Voluntari de către bărbați care le-au împărțit pe străzi, la ieșirile din supermarketuri sau în parcări. Nu există detalii publice referitoare la costurile acestei distribuiri.
Voluntari, pe primul loc la bani cheltuiți pe mărțișoare
Jurnaliștii de la Buletin de București au investigat achizițiile de mărțișoare efectuate de instituțiile din întreaga țară prin intermediul platformei de achiziții publice începând cu prima zi a acestui an și până pe 26 februarie.
Datele arată că aproximativ 82 de instituții publice din România au investit în această perioadă 100 de mii de euro în achiziții de mărțișoare sau flori. 15% din această sumă a fost cheltuită doar de Direcția din curtea primarului Florentin Pandele, care astfel a fost cel mai generos cumpărător de mărțișoare din întreaga țară.
Pe locul doi se situează Primăria Călărași, care a alocat 8,5 mii de euro, puțin peste jumătate din suma cheltuită pentru mărțișoare în orașul ilfovean. A treia poziție în clasamentul banilor cheltuiți pe mărțișoare o ocupă o altă localitate din apropierea Bucureștiului, comuna Dragomirești, care a plătit 6,5 mii de euro.