Evenimentul Zilei > Justitie > FLAGRANT LA ȘCOALĂ. Doi profesori și 23 de elevi sunt ÎN ANCHETĂ. S-au dat BANI ȘI ALIMENTE pentru promovarea examenului
FLAGRANT LA ȘCOALĂ. Doi profesori și 23 de elevi sunt  ÎN ANCHETĂ. S-au dat  BANI ȘI ALIMENTE pentru promovarea examenului

FLAGRANT LA ȘCOALĂ. Doi profesori și 23 de elevi sunt ÎN ANCHETĂ. S-au dat BANI ȘI ALIMENTE pentru promovarea examenului

Două cadre didactice au fost surprinse în flagrant imediat după ce ar fi primit bani pentru promovarea mai multor cursanți la un examen.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au surprins în flagrant două persoane din cadrul unei unități de învăţământ postliceal, din municipiul Slobozia.

Cei doi profesori au fost suprinși, în această după – amiază, în jurul orei 13.00, imediat după ce acestea ar fi primit de la cursanţi bani şi produse alimentare, pentru a le facilita promovarea unui examen.

Din primele verificări, a rezultat că persoanele bănuite le-ar fi înmânat cursanţilor subiectele, înainte de susţinerea examenului, ulterior acordându-le note de promovare.

Cele două persoane şi 23 de cursanţi au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru audieri.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: