Fiul unui diplomat al Ambasadei Libiei și-a ucis prietena, pisica acesteia și un vecin
- Petre Ţache
- 25 februarie 2018, 12:05
Un cetăţean libian şi-a ucis prietena în vârstă de 24 de ani, într-un apartament din Capitală, după care a plecat din locuinţă şi a înjunghiat mortal un vecin cu care s-a întâlnit pe scara blocului, pe motiv că a refuzat să îi dea o ţigară.
Surse judiciare au declarat, duminică, pentru News.ro, că bărbatul, al cărui tată lucrează în cadrul Ambasadei Libiei la Bucureşti, s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, locuieşte cu chirie într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei, iar sâmbătă seară el şi-a înjunghiat cu un cuţit iubita, în vârstă de 24 de ani, apoi a plecat din locuinţă. Surse din rândul anchetatorilor spun că pe scara blocului tânărul s-a întâlnit cu un vecin, căruia i-a cerut o ţigară sau bani pentru ţigări, iar pentru că a refuzat, bărbatul a fost înjunghiat mortal. Tânărul a fost imobilizat de către vecinii din bloc, care au chemat Poliţia, la faţa locului ajungând mai multe echipaje. Conform surselor citate, când au intrat în locuinţa tânărului anchetatorii au descoperit în apartament cadavrul tinerei. Tânărul a fost dus la audieri, unde a refuzat să dea declaraţii. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Tânărul ar fi consumator de droguri, iar la momentul comiterii crimelor s-ar fi aflat în stare de sevraj. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că tânărul este fiul unui oficial din cadrul Ambasadei Libiei la Bucureşti, care ar urma să îşi încheie mandatul. El a venit în România cu tatăl său, înscriindu-se la facultate. Bărbatul ucis avea 64 de ani.