Fiul de 10 ani al lui Yahya Sinwar: Îmi doresc să cresc mare, să țin un Kalașnikov în mână și să-i împușc pe evrei
- Iuliu Vlădescu
- 16 octombrie 2026, 08:48
Yehiya Sinwar. Sursa foto: Dreamstime.com
IDF a publicat joi o scrisoare, scrisă de fiul lui Yahya Sinwar, Ibrahim, în vârstă de doar 10 ani, la începutul războiului Israel-Hamas, în care copilul își exprima dorința de a ține o pușcă Kalașnikov și de a „împușca evreii”, potrivit The Jerusalem Post.
Scrisoarea fiului liderului terorist, recuperată de IDF
Scrisoarea, adresată tatălui său, a fost recuperată de soldații IDF din Gaza în 2024, a declarat armata, care a publicat-o înainte de a doua aniversare a eliminării lui Yahya Sinwar.
Scrisoarea, scrisă pe hârtie liniată, avea un autocolant cu Spider-Man în colțul din stânga jos. Imaginea supereroului Marvel apărea alături de mesajul scris de mână al copilului despre fabricarea de arme și dorința sa de a „împușca evreii”.
Scrisoarea copilului de 10 ani conținea și desene cu arme, tancuri și rachete. Forțele de Apărare Israeliene nu au comentat în mod specific autocolantul cu Spider-Man.
Fiul de 10 ani al lui Yahya Sinwar: Îmi doresc să cresc mare și să-i împușc pe evrei
În scrisoare, Ibrahim a scris că îi este dor de tatăl său și că și-ar fi dorit să îl poată „îmbrățișa și să îl vadă victorios”.
De asemenea, a descris cum fabrica pistoale, tancuri și arme Kalașnikov din hârtie și carton în timpul liber.

scrisoare Yahya Sinwar
„Îmi doresc să cresc mare, să țin un Kalașnikov în mână și să-i împușc pe evrei”, a scris Ibrahim.
De asemenea, l-a întrebat pe tatăl său când se va întoarce acasă să doarmă în brațe și a sperat că războiul se va termina și că tatăl său va fi în siguranță.
„O, Doamne, fie ca războiul să se termine și să te văd bine. Fie ca Dumnezeu să te protejeze, tată. Tot ce-ți cer sunt rugăciunile tale.”
IDF: „Ideologia ucigașă” a lui Sinwar reflectată în fiul său
IDF a declarat că scrisoarea și desenele ilustrau faptul că „ideologia ucigașă a lui Sinwar se reflectă în creșterea copiilor săi, dezvăluind impactul valorilor Hamas de ură și violență asupra tinerei generații din Fâșia Gaza”.
Yahya Sinwar, care a condus gruparea teroristă Hamas în Gaza și a fost considerat unul dintre principalii arhitecți ai masacrului din 7 octombrie 2023, a fost eliminat de soldații israelieni la Rafah acum doi ani, pe 16 octombrie 2024.