Firea s-a decis. Ce se întâmplă la vârful PSD. Mesaj direct pentru Dăncilă
- Laurențiu Teodorescu
- 31 octombrie 2019, 16:30
Primarul Capitalei agită apele în PSD înaintea alegerilor prezidențiale.
Gabriela Firea vorbește deschis despre preluarea puterii în PSD și anunță că nu este interesată de acest lucru. Într-un interviu acordat DC News, Firea afirmă că nu își va aloca „nicio secundă” pentru înlăturarea de la putere a Vioricăi Dăncilă.
„În mod normal, niciun om politic nu îşi anunţă 100% intenţiile, pentru că se spune din America până în România niciodată să nu spui niciodată în dragoste şi politică. Dar nu vreau să mai las aceste zvonuri și strategii de laborator să otrăvească relaţiile dintre noi, anume că eu după această campanie electorală nu voi face altceva decât să cer demisia doamnei Dăncilă în CEx şi să mă așez eu în fruntea unei revoluții”, a declarat Firea.
Soția edilului din Voluntari, Florentin Pandele, dezminte zvonurile complotului împotriva liderului Viorica Dăncilă: „Se spune că eu colportez și instig anumiți colegi pentru preluarea puterii în partid după prezidențiale. Vreau să dezmint aceste zvonuri, nu mă ocup cu aşa ceva nici acum, în campanie, şi nici după campanie, veţi vedea, nu voi depune nici cel mai mic efort, nu-mi voi aloca nicio secundă pentru a mă bate să preiau conducerea PSD. S-a spus că aș avea întâlniri secrete cu anumiți lideri din CEx pentru a o da jos pe doamna Dăncilă. Nu este adevărat! Nu am participat și nu voi participa la nicio bătălie, nu voi intra în nicio bătălie”.
Și, totuși, cunoscută fiind strategia pesedistă, este posibil să avem surprize după încheierea alegerilor prezidențiale.