Firea lansează un scenariu-bombă: Orban nu va mai fi premier, după alegeri
- Daniel Teodoreanu
- 2 noiembrie 2020, 17:24
Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a lansat luni o dezvăluire cu privire la planul politic pe care îl are Klaus Iohannis după aceste alegeri parlamentare, la finalul cărora Ludovic Orban şi-ar putea pierde funcţia de premier.
Gabriela Firea i-a asigurat pe alegătorii PSD că formaţiunea pe care o reprezintă va avea „cu siguranţă” o propunere de premier după viitoarele alegeri parlamentare, programate la 6 decembrie. În acest context, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va prezenta săptămâna viitoare deciziile despre aceasta temă.
Mai departe, cea care a pierdut recent funcţia de primar al Capitalei n-a ratat ocazia de a lansa o intrigă cu dedicaţie pentru premierul şi totodată preşedintele PNL, Ludovic Orban. În ecuaţie a fost inclus şi preşedintele României, Klaus Iohannis.
Nu doar Orban este o variantă
Astfel, Gabriela Firea susţine că preşedintele Klaus Iohannis este pregătit să numească un nou şef al Guvernului României la finalul acestor alegeri parlamentare. Prim-vicepreşedintele PSD a avansat chiar numele lui Dacian Cioloş, fost lider al Guvernului României.
„La PNL nu este atât de certă (n.r. - propunerea ca premier să fie numit Ludovic Orban după alegerile parlamentare). Înţeleg că domnul Orban este prima variantă, dar nu şi ultima, iar din partea USR este domnul Cioloş, care a fost supranumit de cetăţeni şi de mass-media «premierul zero», deci ofertele nu sunt foarte tentante pentru români.
Cu siguranţă vom avea şi noi o propunere serioasă, o persoană foarte bine pregătită, o persoană care să pună oamenii pe primul loc şi, de asemenea, printre colegii noştri cu siguranţă vom reuşi să identificăm cei mai pregătiţi colegi pe toate domeniile de activitate”, a spus ea într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PSD.
Ce s-a decis în BPN al PSD?
În continuare, Firea a divulgat care sunt noile obiective politice ale social-democraţilor pentru aceste alegeri parlamentare: „Daţi-mi voie să vă spun doar atât, ceea ce s-a decis în cadrul Biroului Permanent Naţional - preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, va anunţa săptămâna viitoare toate aceste decizii care se iau la nivel politic şi care vizează viitorul guvern.
Spun acum ferm - muncim, prezentăm programul de guvernare, ne prezentăm specialiştii, dorim să câştigăm, să guvernăm, nu fugim de guvernare nici măcar în astfel de momente grele”.
Firea a avut aceste remarci după ce PNL a anunţat că îl propune pe Ludovic Orban ca premier. De asemenea, aceasta a precizat că PSD a pregătit un document strategic. Este vorba despre programul de guvernare pe toate domeniile de activitate.
foto: Răzvan Vălcăneanţu
sursa: agerpres.ro