Firea, în fața procurorilor militari pentru protestul din 10 august

Firea, în fața procurorilor militari pentru protestul din 10 august

Primarul general Gabriela Firea va fi audiată, astăzi, de către procurorii militari de la Parchetul General, în dosarul privind protestul din 10 august. Surse politice au confirmat, pentru AGERPRES, că edilul Bucureştiului a primit o citaţie pentru data de 4 septembrie.

Gabriela Firea a cerut pe 1 septembrie, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, la Neptun, demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, ca urmare a evenimentelor din 10 august.

„(...) Ceea ce s-a întâmplat pe 10 august în România nu este apreciat de către celelalte ţări europene, deoarece, deşi sunt de acord că instituţiile democratice ale statului trebuie să fie apărate, şi anume intervenţia jandarmilor a fost corectă până la un punct, în sensul apărării clădirii Guvernului şi a jandarmilor care interveneau pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Nu au fost de acord cu faptul că manifestanţi care nu au fost violenţi au trebuit să suporte gazele lacrimogene”, a afirmat Firea.

Primarul general a povestit ulterior că i-a reproşat la CEx-ul PSD de la Neptun ministrului de Interne, Carmen Dan, faptul că nu a avut grijă de oameni la mitingul din 10 august, nici de protestatarii paşnici, dar nici de jandarmi, care au dormit o noapte pe jos, „ca nişte vite”,fără să primească mâncare şi apă. (

Ne puteți urmări și pe Google News