Finanțare pentru dezvoltarea viitorului avion european de luptă. Germania pierde, Franța câștigă
- Mihnea Talau
- 23 iunie 2021, 21:45
Finanţarea următoarei etape de dezvoltare a viitorului avion de luptă european (SCAF), a fost aprobată, miercuri, de deputații germani. La acest important proiect, participă Franţa, Germania şi Spania.
Comisia de buget a Bundestagului (camera inferioară) a aprobat etapa de cercetare şi dezvoltare (aşa-zisa fază 1B), având ca rezultat construirea unui aparat de probă care să zboare în 2027 şi care va costa Germania aproape 4,5 miliarde de dolari.
„Dată fiind importanţa politică a proiectului, în special pentru cooperarea franco-germană, Comisia de buget votează în favoarea proiectului", au indicat deputaţii la capătul reuniunii lor.
Având un cost global estimat la circa 100 miliarde de euro, SCAF urmează să înlocuiască în perspectiva anului 2040 avioanele de luptă Rafale franceze şi Eurofighter germane şi spaniole.
Proiect major de cooperare în domeniul apărării în Europa, programul cunoaşte încă de la apariţia sa în 2017 o evoluţie dificilă pe măsura mizelor pentru industriaşi şi, uneori, a intereselor divergente între state.
Franța câștigă în fața Germaniei
Constructorul european de avioane Airbus, una dintre companiile implicate în proiect, a salutat votul comisiei.
„Considerăm drept un sprijin puternic şi un semn de încredere în capacitatea programului de a dezvolta o suveranitate europeană operaţională şi tehnologică, întărind în acelaşi timp industria sa aeronautică", a declarat Dirk Hoke, care conduce divizia militară şi spaţială a Airbus.
Procesul se accelerase în luna mai după semnarea unui acord între Franţa, Spania şi Germania, care nu mai aştepta decât aprobarea deputaţilor din Bundestag pentru a fi demarat.
În Germania, proiectul a fost criticat în special de partidele de stânga, între care SPD (social-democraţi), aliat conservatorilor Angelei Merkel la guvernare.
Deputaţii evocă în special îngrijorările lor faţă de tehnologiile utilizate, încă nepuse la punct, potrivit lor, şi se tem de o gaură financiară.
Ei au acceptat în final să deblocheze aceste prime finanţări, dar "pentru orice alt angajament financiar, ministerul va trebui să ceară din nou aprobarea Comisiei de buget", a avertizat Dennis Rohde, referent SPD în cadrul comisiei.
Locul predominant al Franţei în proiect îngrijorează de asemenea clasa politică germană, în pofida sprijinului cancelarului Angela Merkel.
Într-un raport intern al Ministerului german al Apărării, citat de Der Spiegel, autorii indică un proiect "care satisface aproape exclusiv poziţiile franceze, în detrimentul industriei germane", notează AFP, potrivit Agerpres.