Financial Times. Coronavirus: Europa pierde Italia?

Financial Times. Coronavirus: Europa pierde Italia?

Supărați din cauză că sunt ignorați și din cauza rezistenței lor în fața coronavirusului, italienii se simt tot mai trădați.

Cu un an în urmă, Carlo Calenda a candidat la alegerile parlamentare europene din Italia sub lozinca „Noi suntem europeni”, un slogan mobilizator, menit să apere locul țării sale în UE într-o perioadă în care naționalismul este în creștere.

Acum însă, chiar și  Calenda, fost ministru italian în vârstă de 46 de ani și reprezentant permanent al Italiei în UE, se confruntă cu o criză a convingerilor sale și a ideilor pentru care a luptat o viață.  „Este un pericol existențial și nu sunt sigur că îl vom depăși”, spune el.

„Trebuie să aveți în vedere că partidul meu se numără printre cele mai pro-europene din Italia, iar acum sunt membri care îmi scriu și mă întreabă: De ce vrem să stăm în UE? E inutil”.

Cum Italia se confruntă acum cu una dintre cele mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 15.000 de morți și cu economie pe cale să cadă în cea mai gravă recesiune din istoria modernă, tot mai multă lume, inclusiv elita proeuropeană, se simte părăsită de vecinii săi.

„În Italia are loc o schimbare foarte, foarte mare. Mii de pro-europeni înclină acum spre această poziție”, afirmă Calenda, care conduce acum Acțiunea, un partid liberal recent format.

Luna trecută, Sergio Matarella, „blajinul” președinte al Italiei în vârstă de 78 de ani și totodată omul pe care guvernul s-a bazat ca să apere constituția și alianțele internaționale, a avertizat că este în joc viitorul Europei în cazul în care instituțiile sale nu manifestă solidaritate față de țările ei.

„Sper că toată lumea înțelege deplin gravitatea pericolului la adresa Europei până nu va fi prea târziu”, a spus el în cursul unei alocuțiuni televizate care a ajuns în casele a milioane de italieni.

Ne puteți urmări și pe Google News