Finalizarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei se face cu biciul în mână. Se pune presiune pe constructor

Finalizarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei se face cu biciul în mână. Se pune presiune pe constructor

Un reprezentant al Metrorex a anunțat că este nevoie de presiune pusă pe constructor pentru ca lucrările la metroul din Drumul Taberei să fie finalizate.

Ștefan Paraschiv, directorul general al companiei de metrou, a anunțat că lucrările pentru finalizarea magistralei de metrou din Drumul Taberei ar putea fi finalizate în acest an. Oficialul a verificat stadiul lucrărilor la noua staţie de metrou Tudor Arghezi, împreună cu primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.

Treaba merge dacă se pune presiune pe constructor

Paraschiv a fost întrebat când vor fi terminate toate lucrările la magistrala M6, cele din zona Eroilor şi de pe linia tramvaiului 41, Drumul Taberei (Piaţa Moghioroş), astfel încât prima fază a acestei magistrale (Eroilor - Râul Doamnei) să fie recepţionată.

„Avem discuţii cu antreprenorul general şi cu asocierea care lucrează acolo. Termenele avansate de dânşii în momentul de faţă sunt sfârşitul anului 2021. Aici noi va trebui să punem presiune pentru a grăbi un pic lucrările pentru a termina proiectul. Ne dorim 2021, sfârşit de an”, a arătat oficialul Metrorex.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, Paraschiv a fost întrebat dacă vor fi pierdute cele peste 500 de milioane de euro primite în 2019 de România din Fondul de Coeziune pentru magistrala 6, dacă lucrările nu se vor face până în decembrie 2023, conform Agerpres.

„Eu cred că nu. Dorinţa noastră este să nu pierdem niciun ban care poate fi alocat pentru infrastructură şi avem discuţii cu Japonia pentru extinderea acelui acord de finanţare”, a mai răspuns el. Reprezentantul Metrorex a mai spus că încurajează şi alte primării să vină cu idei pentru extinderea reţelei de metrou cu noi staţii.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat că lucrările la staţia de metrou Tudor Arghezi de pe Şoseaua Berceni s-au putea încheia în cursul anului 2022, antreprenorul fiind în avans faţă de calendarul stabilit.

Anunțul făcut de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță

„Suntem absolut încântaţi de faptul că o asociere de constructori români a reuşit într-un timp extrem de scurt, în doar şapte luni de la momentul în care lucrările au început, să ajungă în stadiul acesta. Mai mult decât atât, au început, din ceea ce am văzut, inclusiv lucrările de pregătire a montajului liniilor pentru staţia de metrou.

Antreprenorul este în avans cu lucrările, astfel încât există perspectiva ca în cursul anului 2022 această lucrare să se încheie, lucru care ne-a forţat şi pe noi să fim mult mai activi în ceea ce priveşte dezvoltarea park&ride-ului. Lucrările evoluează bine, am ieşit substanţial din pământ cu infrastructura celor 15.000 de metri pătraţi de construcţie. Dala de rulaj pentru metrou - se lucrează la ea. Lucrurile, din punct de vedere al documentelor şi al situaţiei din teren, sunt în grafic, într-un progres important. Toate instituţiile acordă suport constructorului”, a afirmat primarul.