Filme Netflix inspirate din cazuri reale. Ce s-a întâmplat în realitate cu personajele
- Bianca Ion
- 4 septembrie 2026, 07:14
Netflix. Sursă foto: Unsplash
- „Society of the Snow”. Ce s-a întâmplat cu supraviețuitorii accidentului din Anzi
- Viețile lor au continuat însă în direcții foarte diferite
- „The Good Nurse”. Asistenta care a ajutat la prinderea unui criminal în serie
- „The Tinder Swindler”. Unde au ajuns femeile care l-au demascat
- Povestea nu s-a încheiat odată cu documentarul
Filmele inspirate din întâmplări reale au un impact diferit atunci când, după genericul de final, afli că personajele de pe ecran au existat cu adevărat. Netflix are în catalog mai multe astfel de producții care au atras milioane de spectatori, de la povești incredibile de supraviețuire până la cazuri de crimă și escrocherii care au făcut înconjurul lumii.
Uneori, însă, filmul spune doar o parte din poveste. Oamenii care au inspirat personajele și-au continuat viața după evenimentele prezentate pe ecran, iar în unele cazuri ceea ce s-a întâmplat ulterior este aproape la fel de surprinzător ca producția Netflix. Trei dintre titlurile care au atras atenția publicului sunt „Society of the Snow”, „The Good Nurse” și documentarul „The Tinder Swindler”.
„Society of the Snow”. Ce s-a întâmplat cu supraviețuitorii accidentului din Anzi
„Society of the Snow” („La sociedad de la nieve”) este una dintre cele mai mari performanțe ale Netflix în rândul filmelor realizate într-o altă limbă decât engleza. Producția ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai populare filme non-English din istoria platformei, calculat de Netflix după numărul de vizualizări din primele 91 de zile de la lansare. Filmul a ajuns la aproximativ 98,5 milioane de vizualizări.
Povestea este inspirată de accidentul aviatic produs în Munții Anzi în 1972. Un avion care transporta o echipă de rugby din Uruguay, alături de rude și prieteni ai sportivilor, s-a prăbușit în munți în timpul unei călătorii spre Chile. La bord se aflau 45 de persoane. După impact și săptămânile petrecute în condiții extreme, numai 16 au supraviețuit.
Izolați la mare altitudine, fără hrană suficientă și fără să știe dacă echipele de salvare îi mai caută, supraviețuitorii au ajuns să ia una dintre cele mai dificile decizii prezentate și în film: să consume trupurile celor care muriseră pentru a putea rămâne în viață. Salvarea a venit după 72 de zile.
Un rol decisiv l-au avut Fernando „Nando” Parrado și Roberto Canessa. Cei doi au plecat din locul în care se afla epava și au traversat munții în căutarea ajutorului. După aproximativ zece zile de mers prin Anzi, au reușit să găsească ajutor, ceea ce a dus în cele din urmă la salvarea celorlalți supraviețuitori.
Viețile lor au continuat însă în direcții foarte diferite
Roberto Canessa a devenit medic cardiolog pediatru. Chiar Netflix a relatat că, în timpul pregătirii filmului, actorul Matías Recalt, cel care îl interpretează, a mers acasă la Canessa, i-a cunoscut familia și l-a însoțit inclusiv în spitalele în care acesta lucra. Supraviețuitorii și familiile victimelor au fost consultați îndeaproape de echipa producției.
Nando Parrado a devenit om de afaceri și speaker internațional. Potrivit biografiei sale oficiale, este căsătorit, are două fiice și nepoți, iar experiența din 1972 a devenit subiectul conferințelor pe care le susține în întreaga lume.
„Society of the Snow” are și o particularitate: supraviețuitorii care mai erau în viață au contribuit direct la realizarea producției. Netflix arăta că 15 dintre ei erau încă în viață în perioada realizării filmului și au ajutat echipa să reconstruiască evenimentele cât mai fidel.

Society of the Snow. Sursă foto: captură video
„The Good Nurse”. Asistenta care a ajutat la prinderea unui criminal în serie
Un alt film Netflix bazat pe un caz real este „The Good Nurse”, cu Jessica Chastain și Eddie Redmayne. Producția spune povestea lui Amy Loughren, o asistentă medicală care începe să suspecteze că unul dintre colegii săi, Charles Cullen, ar avea legătură cu mai multe decese inexplicabile ale pacienților. Cazul real este chiar mai tulburător decât ceea ce apare pe ecran.
Cullen a lucrat timp de aproximativ 16 ani în mai multe spitale și unități medicale din New Jersey și Pennsylvania. El administra pacienților diferite medicamente în doze periculoase, iar crimele sale au rămas ani întregi nedescoperite.
Amy Loughren a devenit una dintre persoanele esențiale pentru anchetă. După ce a început să aibă suspiciuni în privința colegului său, aceasta a colaborat cu anchetatorii și i-a ajutat să strângă probe. Charles Cullen a fost condamnat pentru 29 de crime, deși numărul real al victimelor este considerat mult mai mare. Autorul Charles Graeber, cel care a documentat cazul în cartea pe care se bazează filmul Netflix, a declarat că specialiștii consultați de el estimează că numărul victimelor ar putea ajunge chiar la câteva sute.
Cullen se află în continuare în închisoare. Viața lui Amy Loughren s-a schimbat, în schimb, complet. Ea nu mai lucrează în prezent ca asistentă medicală. După evenimentele care au dus la prinderea fostului său coleg, Loughren s-a orientat către alte domenii și a vorbit public despre experiența prin care a trecut.
Ea a colaborat și cu realizatorii filmului „The Good Nurse”, iar Jessica Chastain a discutat direct cu femeia pe care urma să o interpreteze.Netflix a lansat ulterior și documentarul „Capturing the Killer Nurse”, care prezintă cazul real și ancheta ce a dus la prinderea lui Charles Cullen.
„The Tinder Swindler”. Unde au ajuns femeile care l-au demascat
„The Tinder Swindler” a devenit unul dintre cele mai discutate documentare Netflix după lansarea din 2022. Povestea îl are în centru pe Shimon Hayut, cunoscut publicului sub numele Simon Leviev. Acesta se prezenta femeilor întâlnite prin intermediul aplicațiilor de dating drept fiul miliardarului israelian Lev Leviev, unul dintre numele cunoscute din industria diamantelor. În realitate, între cei doi nu exista o astfel de legătură de familie.
Potrivit relatărilor prezentate de Netflix, Hayut construia relații cu femeile, afișa un stil de viață extrem de luxos, iar ulterior susținea că este urmărit de „dușmani” și că, din motive de securitate, nu își mai poate folosi propriile carduri. Femeile erau convinse să contracteze împrumuturi sau să îi pună la dispoziție bani și carduri.
Cecilie Fjellhøy, Pernilla Sjöholm și Ayleen Charlotte sunt trei dintre femeile ale căror povești au devenit cunoscute prin documentar. Ayleen a avut chiar un rol important în prinderea lui. După ce și-a dat seama că fusese înșelată, aceasta a continuat să pretindă că are încredere în Hayut. A convins apoi bărbatul să îi dea mai multe haine de designer pentru a le vinde, dar a păstrat banii. Ulterior, a aflat cu ce avion urma acesta să călătorească și a transmis informația autorităților. Hayut a fost arestat în 2019.
El a primit în Israel o condamnare de 15 luni pentru infracțiuni de fraudă care nu erau însă legate direct de toate acuzațiile prezentate în documentarul Netflix și a fost eliberat după aproximativ cinci luni.
Povestea nu s-a încheiat odată cu documentarul
Cecilie Fjellhøy a continuat să vorbească public despre fraudele romantice și despre efectele lor asupra victimelor. Ulterior, ea a revenit pe Netflix în seria „Love Con Revenge”, în care lucrează alături de investigatorul privat Brianne Joseph pentru a analiza alte cazuri de escrocherii sentimentale.
Fjellhøy și Pernilla Sjöholm au transformat, de asemenea, experiența prin care au trecut într-o campanie de informare privind fraudele și au scris împreună o carte despre acest fenomen.
În ceea ce îl privește pe Shimon Hayut, povestea sa a continuat să genereze controverse și după succesul Netflix. Acesta a negat în repetate rânduri o parte dintre acuzațiile prezentate în documentar și a încercat să își prezinte propria versiune asupra evenimentelor.
Tocmai ceea ce s-a întâmplat după finalul acestor producții arată de ce filmele Netflix inspirate din cazuri reale continuă să atragă atât de mult interes. În cazul lor, genericul nu reprezintă întotdeauna sfârșitul poveștii.