FIFA ia în calcul o nouă schimbare pentru Cupa Mondială. Anunțul lui Gianni Infantino
- Bianca Ion
- 12 iulie 2026, 16:41
Cupa Mondială. Sursă foto: Facebook
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că forurile de specialitate ale federației vor analiza posibilitatea extinderii la 64 de echipe pentru Cupa Mondială. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației elvețiene Bluewin, după prima ediție a competiției disputată în format cu 48 de naționale.
FIFA ia în calcul o nouă schimbare pentru Cupa Mondială
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat, într-un interviu pentru publicația elvețiană Bluewin, că propunerea privind extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe va fi discutată în cadrul structurilor competente ale forului internațional, relatează L'Equipe.
Competiția din acest an a fost prima organizată cu 48 de participante, însă oficialul FIFA nu exclude o nouă modificare a formatului.
„Este, fără îndoială, o chestiune care va fi analizată şi dezbătută în cadrul comitetelor competente după această Cupă Mondială. Atunci când organizăm un astfel de eveniment, este important să-l concepem pentru întreaga lume, nu doar pentru Europa şi America de Sud. Fiecare naţiune ar trebui să poată visa să participe”, a declarat Gianni Infantino.

Gianni Infantino. Sursa foto Captură video
Extinderea competiției a adus în premieră noi naționale la turneul final
Formatul cu 48 de echipe a permis în acest an calificarea unor reprezentative care nu mai participaseră la turneul final, precum Curaçao, Capul Verde și Haiti.
Potrivit lui Gianni Infantino, creșterea numărului de participante poate contribui la dezvoltarea fotbalului în țările cu tradiție mai redusă.
„Se observă că nivelul echipelor este extrem de ridicat şi nu încetează să progreseze în întreaga lume. Dacă nu le oferim ţărilor mici posibilitatea de a participa la Cupa Mondială, acestea nu vor mai avea motivaţia de a continua să se perfecţioneze”, a afirmat președintele FIFA.
Cum s-ar schimba Cupa Mondială dacă ar participa 64 de echipe
În actualul format, cele 48 de naționale participante au disputat faza grupelor, din care au rămas în competiție 32 de echipe.
O eventuală extindere la 64 de participante ar presupune introducerea a încă patru grupe de câte patru echipe și eliminarea sistemului prin care cele mai bune echipe clasate pe locul al treilea se califică în optimile de finală.
În același timp, un astfel de format ar prelungi durata turneului final, care a fost deja extinsă odată cu introducerea competiției în formatul cu 48 de echipe.