Scandal uriaș în La Liga: Atletico Madrid a reclamat FC Barcelona la FIFA din cauza lui Julian Alvarez
- Nicolae Comănescu
- 30 iulie 2026, 22:49
sursa: Facebook
Atletico Madrid a decis să treacă la acțiuni oficiale și a depus o plângere la FIFA împotriva celor de la FC Barcelona, acuzând clubul catalan de negocieri secrete și neautorizate cu atacantul argentinian Julian Alvarez. Informația a fost confirmată chiar de o sursă din cadrul grupării blaugrana, informează AFP.
Scandal uriaș în La Liga: Atletico Madrid a reclamat FC Barcelona la FIFA din cauza lui Julian Alvarez
Conform oficialilor catalani, conducerea lui Atletico Madrid susține că Barca ar fi contactat jucătorul de 26 de ani fără acordul clubului de care aparține. Fotbalistul are un contract valabil până în 2030, iar madrilenii consideră că aceste discuții paralele au avut ca scop determinarea argentinianului să forțeze o plecare de pe Metropolitano.

sursa: Facebook
Atenția Barcelonei față de campionul mondial din 2022 nu este un secret, catalanii fiind în căutarea unui succesor pentru polonezul Robert Lewandowski. Tensiunile au crescut semnificativ în timpul Cupei Mondiale din 2026, când Julian Alvarez a declarat public că ar fi "cel mai bine pentru toată lumea" dacă Atletico l-ar lăsa să plece.
Ofertele gigant de pe masa celor de la Atletico Madrid
Președintele Barcelonei, Joan Laporta, nu s-a ascuns și a confirmat la începutul lunii iulie existența unei oferte oficiale înaintate clubului din Madrid. Propunerea catalanilor se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro și rămâne valabilă pe masa de negocieri.
Situația atacantului argentinian este însă extrem de complicată. În luna iunie, Atletico a refuzat o ofertă uriașă de 150 de milioane de euro venită din partea celor de la Real Madrid. Presa din Spania a interpretat demersul președintelui Florentino Perez mai mult ca o mutare strategică destinată blocării mutării pe Camp Nou și îndeplinirii unei promisiuni electorale.
Posibile sancțiuni pe plan intern și visul jucătorului
Jurnaliștii spanioli susțin că Atletico Madrid nu s-a oprit doar la FIFA și a trimis o plângere similară și către Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF). Până în acest moment, reprezentanții forului de la Madrid au refuzat să ofere o confirmare oficială pe marginea acestui subiect.
Cumpărat în 2024 de la Manchester City pentru o sumă de aproape 85 de milioane de euro, Julian Alvarez nu își ascunde dorința de a schimba echipa. Presa iberică scrie de mai multe luni că atacantul își dorește insistent să îmbrace tricoul Barcelonei, formație la care a scris istorie idolul și colegul său din naționala Argentinei, Lionel Messi.