Folosind pretextul Unirii de la 24 ianuarie 1859, Klaus Iohannis a ţinut un discurs ce pare copypaste după cele ale lui Traian Băsescu de pe vremea cînd acesta mai credea în jurămintele de amor ale lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi. Am reîntîlnit astfel, după 10 ani de regim Traian Băsescu, într-o variantă de Raţă mecanică, lipsită de talentul fostului președinte, teza clasei politice mizere, vai de mama ei! care nu se ridică la înălţimea clasei politice care a făcut Unirea.

 Fireşte, pînă şi istoricii amatori ştiu că şi politicienii care au făcut Unirea au fost roşi de ambiţii mărunte, de interese particulare (Unirea era şi în interesul lor de a se îmbogăţi!), dar mai ales de corupţie. Regimul Cuza, invocat de Klaus Iohannis, cel care se vrea, ca şi Emil Constantinescu pe vremuri, un nou Cuza, un Cuza sas, încă nedetronat de un neamţ pe nume Carol I, a fost unul al corupției masive a camarilei. Spun asta nu pentru a micşora importanţa luptei pentru Unire, ci pentru a arăta, în ipostază de istoric lucid, că luni, 23 ianuarie 2017, Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît un exerciţiu tipic de demagogie politicianistă, practicînd idilizarea trecutului din motive electorale prezente.

Am întîlnit, ca şi la Traian Băsescu, atacul furibund la televiziunile care nu-l slujesc. Indiscutabil, prin televiziuni obediente în concepţia lui Klaus Iohannis nu se înţelege Digi tv, televiziunea Binomului, sau Realitatea tv, televiziunea prezidenţială declarată insolventă pe viață, care mai are puţin şi goleşte bugetul României în euro.

Am reîntîlnit şi la Klaus Iohannis încercarea de a folosi Înalta funcţie prezidenţială pentru a lansa atacuri la adresa partidelor politice adversare. Am notat asta nu pentru a-l ataca pe Traian Băsescu, ci pentru a justifica de ce-l atac eu pe Klaus Iohannis în ipostaza de acum, de chibiţ politicianist.

După experienţa Traian Băsescu, România avea nevoie de un preşedinte pacificator, de un preşedinte arbitru, de un preşedinte al liniştii dorite de România după 10 ani de crize.

Acestei necesităţi istorice nu-i răspunde Klaus Iohannis din aceste zile. Un preşedinte care-şi pune un costum de salubritate pentru a coborî în stradă, la un miting neautorizat, un preşedinte care incită la ură, la manifestări violente.

Cine se uită cu minim de atenţie la Lumea din jur îşi dă seama că vremurile tulburi pentru România au venit.

Donald Trump, cît timp va fi preşedinte, îşi va duce în forţă programul de răsturnare a ordinei planetare. Anglia a anunţat ieşirea din Uniunea Europeană şi, mai ales, alipirea la America, în noul război mondial:

Cel dintre cuplul americano-englez şi cuplul franco-german.

De fapt, Războiul dintre anglo-saxoni şi Uniunea Europeană.

În aceste condiţii, România avea nevoie de un preşedinte aflat deasupra războiului politic intern.

Dacă, Doamne fereşte! va veni pentru România un nou An 1940, cum și cui se va adresa Klaus Iohannis, pentru a uni toate energiile naţionale, în condiţiile în care el întreţine dezbinarea? Discursul a fost începutul campaniei electorale pentru referendumul pe tema a două ordonanţe de urgenţă. Cele două ordonanţe de urgenţă sînt cum vreţi dumneavoastră:

Imbecile, cu dedicaţie, expresii ale unor interese personale.

A le transforma într-o chestiune de care depinde destinul României în lume, în chestiunea dacă românii vor să fie liberi, vor să fie mîndri, mi se pare un penibil moment de demagogie politicianistă ieftină.

Klaus Iohannis a anunţat că va declanşa un Referendum pe tema celor două ordonanţe.

Indiscutabil, dacă Referendumul va fi în favoarea lui Klaus Iohannis, deoarece e consultativ, el nu va avea altă valoare decît cea morală.

Nu blocarea Ordonanţelor şi-a propus Klaus Iohannis.

Indiferent de cui servesc ele, sunt prea mici ca efecte pentru a merita efortul unui deranj național precum Referendumul, de care România n-are nevoie acum.

Referendumul se vrea provocarea unui nou război politic care să-i dea satisfacţie pentru ofensa personală considerată de Klaus Iohannis a fi votul zdrobitor din 11 decembrie 2016.

În acelaşi timp, Referendumul, care înseamnă campanie electorală, e socotit de Klaus Iohannis şi sub semnul altor avantaje:

1) Îi dă posibilitatea de a fi în centrul atenţiei mediatice.

2) Îi dă şansa de a fi Liderul Opoziţiei.

3) Îi dă şansa de a dovedi Sistemului că-l apără pînă la capăt.

Îi dă șansa de a se răzbuna pe poporul român care nu l-a ascultat și a votat alte partide decît cele dorite de el. Într-un text anterior, cel din 27 decembrie 2016, dedicat Crizei politice provocate de cazul Sevill Shaiddeh, explicam gesturile iraționale de după alegerii ale lui Klaus Iohannis prin micimea caracterului său, dominat numai și numai de ranchiuna stîrnită de fudulia rănită:

„Pentru personalitatea lui Klaus Iohannis definitorie rămîne scena cu aghiotantul care nu i-a ţinut paltonul. Oamenii mari evită în public scene menite a le arăta Puterea faţă de şoferi, aghiotanţi, femei de serviciu, cameriste.

Klaus Iohannis nu e un om mare. E un om mărunt, ros de ură oarbă faţă de toţi cei care-l contrazic şi faţă de tot ceea ce îi contrazice hachiţele.

Votul din 11 decembrie 2011 i-a dat peste cap toate socotelile. Sistemul îl asigurase că rezultatele vor fi cele din sondaje. PSD va face în jur de 40%.

Împreună cu ALDE, care se învîrtea în jur de 5%, n-avea cum să facă majoritatea.

Şi atunci majoritatea o făcea el, Klaus Iohannis, prin desemnarea unui premier al Coaliţiei PNL-USR, UDMR, PMP, Grupul Minorităţilor.

Rezultatele au fost surprinzătoare chiar şi pentru PSD. PSD și ALDE pot face majoritatea în Parlament.

O majoritate zdrobitoare dacă luăm în considerare Acordul parlamentar cu UDMR.

Acest rezultat a fost luat de Klaus Iohannis ca o sfidare a persoanei sale. Ceva asemănător momentului cînd aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Electoratul român și-a permis să nu țină cont de înaltele indicații ale lui Klaus Iohannis să nu cumva să-i voteze pe penali.

Parcă dinadins, ca să-i facă lui în ciudă, i-a votat pe penali.

De la anunţarea rezultatelor gesturile şi vorbele lui Klaus Iohannis sînt cele ale unui ins care a trecut de la uluirea că aşa ceva s-a întîmplat la furia că aşa ceva i s-a întîmplat lui.

La formarea unui Guvern al Meu a renunţat.

A rămas la sfidarea electoratului român care nu s-a grăbit să-i ţină paltonul.

În ura sa oarbă faţă de electoratul care nu i-a ţinut paltonul, Klaus Iohannis e în stare de orice.

Chiar şi de declanşarea unei Crize politice prin refuzul de a o desemna pe Sevil Shhaideh.

Va declanşa o Criză politică majoră cu consecinţe neprevăzute pentru minima stabilitate politică internă. Ei şi!

Ce importanţă are o Criză politică faţă de satisfacţia pe care i-o dă gîndul că i-a arătat el electoratului care nu i-a ţinut paltonul.

E limpede că în chestiunea desemnării, vitală pentru evitarea unei crize politice majore, de la Klaus Iohannis nu ne putem aștepta la o minimă responsabilitate.”

Cuvîntarea de la Cotroceni din seara lui 23 ianuarie 2017 confirmă suspiciunile unei Strategii bine puse la punct de Sistem pentru salvarea sa și pentru satisfacerea ranchiunei mărunte a lui Klaus Iohannis.”

Încheiam astfel comentariul din 27 decembrie 2016:

„În acest caz, revine Coaliției PSDALDE datoria de a dovedi responsabilitatea necesară.

Pînă la urmă, proverbul Cel deștept cedează rămâne valabil și în politică.” În actualele împrejurări interne și internaționale, România numai de o campanie electorală inutilă n-avea nevoie.

Pentru a se răzbuna pe electoratul român că nu i-a votat Guvernul Meu, Klaus Iohannis a anunțat deranjul inutil al unui Referendum despre două ordonanțe de urgență !

Din acest punct de vedere, mă văd obligat să renunț la finalul comentariul din decembrie 2016 pentru a-l înlocui cu acesta:

Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională!

Sînt tare curios care va fi reacţia PSD!