Eșecul lui David Popovici, comentat de Gigi Becali. Latifundiarul are o explicație

Eșecul lui David Popovici, comentat de Gigi Becali. Latifundiarul are o explicație Becali. Sursă foto: Arhivă EVZ

Patronul FCSB, Gigi Becali, a comentat recent rezultatele obținute de David Popovici la Campionatul Mondial de Natație din Japonia, unde s-a clasat pe locul patru și locul șase, contrar așteptărilor.

Gigi Becali a ținut să evidențieze că deși David Popovici nu s-a clasat pe primul loc, așa cum ne-a obișnuit, nici nu a obținut o înfrângere, mai ales că nimeni nu i-a doborât recordul.

„Păi aia nu e înfrângere, dacă ieși pe locul doi, și nu i s-a doborât recordul mondial. Ce, este mașină? Și mașina, dacă e Mercedes și concurează cu Dacia, poate face o pană și o învinge Dacia”.

Gigi Becali laudă performanțele lui David Popovici

Patronul FCSB a continuat și a spus că el nu se pricepe la natație, însă tânărul înotător este un adevărat fenomen în natație, la fel ca Nadia Comăneci, Simona Halep, Gică Hagi sau Ilie Năstase în sporturile practicate de ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu nu știu asta, nu mă pricep la natație. El e fenomen, nu ai ce să îi spui, e fenomen. Ce a făcut el, e fenomen, sau ce a făcut Nadia Comăneci, Halep, Hagi, Ilie Năstase.

La un moment clachezi, probabil, fiind om, te ocupi și tu de altceva, cine știe, de prietena lui, de nu știu ce, scazi în putere, o lună, două”, a spus Gigi Becali la prosport.ro. David Popovici a ratat podiumul și la proba de 100 de metri liber, la Fukuoka. Românul de 18 ani s-a clasat pe locul 6 în finală, cu 47.83 secunde.

De asemenea, David Popovici s-a clasat al patrulea în finala probei de 200 m liber, disputată marţi în cadrul Campionatelor Mondiale 2023 de nataţie de la Fukuoka (Japonia).

Popovici, campion mondial en titre la 100 şi 200 m liber, a luat startul de pe culoarul patru şi a dominat clar primele trei lungimi de bazin (150 m), dar pe ultimii 50 de metri a pierdut inexplicabil din turaţie şi s-a clasat doar al patrulea cu timpul de 1min44sec90/100. Campionul român s-a calificat în finală cu timpul de 1 min 44 sec 70/100.

Prima reacție a lui David Popovici după ce a ratat podiumul

După ce nu a reușit să obțină victorii în finalele de la 200m liber și 100m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka, Japonia, David Popovici a dezvăluit că acest eșec i-a adus mai multă liniște. El a simțit nevoia să fie readus cu picioarele pe pământ și să-și regăsească echilibrul după competițiile intense.

Cred că prefer să fiu un sportiv mai degrabă complet sau mai complex, învățând să pierd, cum să gestionez o pierdere și să pot să învăț din asta. Prefer să fiu așa decât să fiu un robot perfect, care câștigă întotdeauna.

Cum vorbeam și cu antrenorul meu ieri (n.r. – miercuri), e într-un mod bizar, eliberator cumva să știu că nu sunt perfect, să pot să scap pentru o vreme de așteptările pe care mi le-am impus și creat eu mie. Parcă e o gură de aer proaspăt să mai simt și cum e așa, să-mi demonstrez că, băi, nu vine totul la pachet și gata! Trebuie să muncesc pentru ce vreau să ating”.