Femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor putea participa la un program de pregătire militară. Proiect MApN

Femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor putea participa la un program de pregătire militară. Proiect MApN

Femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă vor putea participa la un program de pregătire militară, pe bază de voluntariat și care va avea o durată de până la 4 luni, se arată într-un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit proiectului, se dorește modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Prin noile modificări se urmărește adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora.

„ Pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.”, se arată în proiectul legislativ.

Prin introducerea conceptului de militar voluntar în termen se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace, se preciează într-un comunicat al MApN.

Ce beneficii vor avea cei care doresc să fie militari voluntari în termen

Pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat.

Cei care au finalizat programul de pregătire militară vor primi o indemnizație reprezentând 3 câștiguri salariale medii brute.

Proiectul de lege mai are în vedere ca polițiștii și polițiștii de penitenciare să fie luați în evidență ca rezerviști. În prezent, sunt luați drept rezerviști doar femeile și bărbații care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.