FC Barcelona și cazul Negreira. Echipa, acuzată oficial dare de mită

FC Barcelona și cazul Negreira. Echipa, acuzată oficial dare de mită FC Barcelona. Sursa: Cosmin Iftode | Dreamstime.com

Cazul Negreira revine în atenția publică după ce judecătorul care l-a analizat a acuzat oficial FC Barcelona de dare de mită, totul pentru a primi protecție.

Barcelona ar fi efectuat plăți constante timp de 17 ani către șeful Comisiei Tehnice a Arbitrilor. Totalizând 7,5 milioane de euro.

Acuzațiile Parchetului se concentrează asupra corupției continue din partea clubului catalan. Aceste sume de bani ar fi fost folosite pentru a asigura protecția echipei.

Barcelona, în centru scandalului Negreira, pentru dare de mită

S-a constatat astfel că suma uriașă pe care Barcelona a virat-o în contul lui Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor, pe parcursul a 17 ani, reprezintă un act ilegal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concluzia a fost formulată de Joaquin Aguirre, șeful Tribunalului de anchetă numărul 1 din Barcelona. Recent, acesta a formulat acuzații de dare de mită împotriva clubului blaugrana.

În acest dosar sunt implicați foști președinți ai clubului. Vorbim despre Josep Maria Bartomeu și Sandro Rosell, alături de Jose Maria Enriquez Negreira și fiul său.

Conform jurnaliștilor spanioli, infracțiunea de dare de mită impune sancțiuni mai severe decât acuzațiile anterioare de corupție care au vizat Barcelona. Cu toate acestea, nu sunt prevăzute arestări în acest moment, potrivit surselor din poliția spaniolă.

Joi, Garda Civilă a efectuat o percheziție la sediul Comisiei Tehnice a Arbitrilor pentru a găsi documente legate de „cazul Negreira”. Această acțiune a avut loc în conformitate cu un mandat de percheziție autorizat de către judecătorul Joaquin Aguirre. Acesta din urmă este cel care supraveghează dosarul, scrie Marca.

Alertă în fotbalul românesc o palmă şi un scuipat 6 luni de închisoare

Arbitru. Sursa: Arhiva EVZ

Clubul spaniol, cercetat și pentru infracțiuni de corupție

În luna martie a acestui an, procurorii au strâns dovezi convingătoare care sugerează existența unor acte de „corupție în formă continuată” la FC Barcelona. Totul în legătură cu sumele de bani plătite către Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al Comisiei Arbitrilor.

Potrivit procurorilor, firma controlată de Negreira ar fi primit un total de șapte milioane de euro de la FC Barcelona între anii 2001 și 2018.

„Procuratura a făcut mutarea explozivă: a decis să o denunțe pe Barcelona, ca entitate juridică, pentru corupție în formă continuată în sport. Procurorii indică în mod clar că de aceste infracțiuni se fac responsabili cei din conducerea clubului. Procurorii se bazează pe prevederile adăugate în reforma legii penale, din 2010”, nota atunci publicația spaniolă Marca.