FC Argeș - Hermannstadt, 3-1. Echipa lui Dorinel Munteanu se afundă în zona retrogradării

FC Argeș - Hermannstadt, 3-1. Echipa lui Dorinel Munteanu se afundă în zona retrogradăriiSursa foto: Captură video

FC Argeș s-a impus, azi, acasă, scor 3-1, în fața celor de la Hermannstadt, într-o partidă din runda a 26-a a Superligii. Echilibrul numeric s-a rupt în minutul 29, atunci când Andreas Karo, jucătorul oaspeților, a fost eliminat. Au marcat pentru gazde Adel Bettaieb (31, 83), Robert Moldoveanu (80), iar pentru oaspeți a punctat Sergiu Buş (88).

FC Argeș s-a impus cu 3-1 în meciul cu Hermannstadt

Piteștenii sunt pe locul 4 cu un total de 43 de puncte, oamenii lui Dorinel Munteanu sunt pe poziția a 15-a cu 17 puncte.

FC Argeş - AFC Hermannstadt 3-1 (1-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni Au marcat: Adel Bettaieb (31, 83), Robert Moldoveanu (80), respectiv Sergiu Buş (88). Cartonaş roşu: Andreas Karo (FC Hermannstadt) 29. Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova), Cristian Daniel Ilinca (Craiova); al patrulea oficial: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea) Arbitru video: Ionuţ Coza (Cernica); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti) Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) - LPF.

sursa: Facebook

Bogdan Andone: „Abordăm fiecare meci la victorie”

„Vreau să îi felicit pe jucători pentru atitudinea de care au dat dovadă și de modul în care au reacționat, după cele două jocuri pierdute. Îi felicit pentru cum s-au capacitat pentru jocul de astăzi.

Abordăm fiecare meci la victorie! Mă bucur foarte mult pentru Batteieb și pentru Robert Moldoveanu, pentru execuțiile lor. Sincer, primul gol nici nu l-am văzut atât de bine.

Mă bucur pentru ei pentru că aveau nevoie de continuitate în evoluții. Sunt jucători foarte buni, de execuție. E meritul întregii echipe care a muncit foarte mult și care a alergat foarte mult”, a spus Bogdan Andone, tehhnicianul gazdelor, conform Digi Sport.

Care e obiectivul piteștenilor

„Obiectivul nostru e să ne clasăm în primele 12 echipe. Noi ne dorim și pregătim orice joc la victorie.

Mă bucur că am reușit să strângem 43 de puncte. Am reușit să strângem peste 40 de puncte, ca o echipă nou-promovată, și e doar meritul jucătorilor”, a mai afirmat antrenorul.