Agentul FBI, John Robertson, omul care a găsit e-mailurile lui Hillary Clinton pe laptopul lui Anthony Weiner, susține că a fost sfătuit de șefi să-și șteargă tot ce avea pe computer, scrie ZeroHedge. Mărturisirile lui Robertson privind acest scandal care a dat peste cap scena politică din SUA se regăsesc în cartea „Surpriza din octombrie: cum a încercat FBI-ul să se salveze și s-a prăbușit la alegeri”, din care Washington Post a publicat unele pasaje.

Pentru cei care au uitat, fostul director FBI, James Comey, anunța cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 2016 că „a aflat despre existența” e-mailurilor de pe laptopul fostului deputat Weiner. Acesta din urmă este soțul, căzut în dizgrație, al asistentei lui Hillary Clinton, Huma Abedin. Robertson susține că felul în care cei mai înalți săi din FBI s-au ocupat de caz nu era „corect din punct de vedere etic sau moral”.

De asemenea, Robertson susține că FBI nu a făcut nimic timp de o lună după ce a descoperit e-mailurile lui Clinton pe laptopul Anthony Weiner. Iar FBI a luat măsuri abia după ce a vorbit cu biroul procurorului american care supraveghea cazul. El le-a spus șefilor săi despre e-mailurile Clinton în urmă cu câteva săptămâni. Dar nu s-a întâmplat nimic. Sau mai bine zis, singurul lucru care se întâmplat a fost că șeful său l-a instruit pe Robertson să-și șteargă tot ce avea pe computer.

În acest fel, potrivit Washington Post, urma să se „asigure că nu există materiale clasificate pe el”, dar și că va elimina orice urmă a acțiunilor sale întreprinse în timpul anchetei. Afirmațiile lui Robertson se potrivesc cu cele scris de Wall Street Journal în 2018, care a relatat că pe calculatorul lui Weiner au fost găsite 650.000 de e-mail-uri, întinse pe mai mulți ani, din care numeroase proveneau din contul lui Abedin. Analiza metadatelor a arătat că mii de e-mail-uri proveneau de pe serverul privat al lui Hillary Clinton sau erau trimise spre acesta. Dar pentru că FBI nu avea dreptul să analizeze decât corespondența relevantă în cazul Weiner, pentru a avea acces și la celelalte e-mail-uri a fost nevoie de un mandat special.

Povestea lui Robertson este dezvăluită în timp ce procurorul ferderal John Durham investighează rolul FBI în declanșarea anchetei privind implicarea Rusiei în campania președintelui Trump.

Documentele publicate recent de Deprtamentul Justiției arată că mai mulți oficiali FBI își „ștergeau accidental” telefoanele chiar când le erau solicitate de Oficiul Inspectorului General (OIG). Ștergerea dovezilor este o temă consecventă pentru FBI în epoca Obama.

Între timp, Comitetul pentru Securitate Internă al Senatului a votat autorizarea a zeci de citații către oficiali FBI, inclusiv către Comey. Iar mai mulți președinți de comisii ai Camerei au solicitat săptămâna trecută o revizuire „de urgență” a modului în care procurorul general, William Barr, se ocupă de ancheta lui Durham. Aceștia susțin că Barr ar putea „lua măsuri publice legate de ancheta procurorului federal Durham, care ar putea avea impact asupra alegerilor prezidențiale”. Democrații de amenințat, de asemenea, că l-ar putea punesub acuzare pe Barr în urma anchetei.