Fără MIG-uri la parada de 1 DECEMBRIE! Avioanele supersonice au fost, până acum, nelipsite!

Fără MIG-uri la parada de 1 DECEMBRIE! Avioanele supersonice au fost, până acum, nelipsite!

Cei care sperau să vadă pe cer fascinantele avioane supersonice MIG 21 Lancer nu vor mai avea ocazia, de 1 decembrie. Ministerul Apărării a decis să te țină pe tușă anul acesta. O explicație ar putea fi ultimele accidente aviatice în care au fost implicate aceste aeronave.

De 1 Decembrie, Mig-urile 21 Lancer nu vor survola Arcul de Triumf și nu vor zbura nici la parada din Alba Iulia, anunță TVR.

MiG-urile 21 Lancer din bazele 86 și 71 vor participa doar la ceremoniile din Cluj, Constanța, Fetești și Călărași.

Este pentru prima dată în ultimii ani când avioanele sovietice sunt scoase din programul de la București.

Generalul Ștefan Dănilă, fost șef al armatei și fost pilot de MiG 21 Lancer, este de părere că armata vrea să dea un semn că s-a rupt definitv de trecut.

Forțele Aeriene Române folosesc MiG-urile 21 de mai bine de 50 de ani.

Primul aparat a intrat în dotarea Aviației militare în 1962. De atunci și până în anii 1980, când au fost ultimele achiziții, Armata Română a cumpărat câteva sute de avioane MiG.

După Revoluție, împreună cu o companie israeliană, România a încercat să le aducă la zi.

În prezent, spațiul aerian românesc este păzit în continuare de MiG-ul 21 Lancer. Cele 12 aparate F16 cumpărate de Forțele Aeriene Române vor face poliție aeriană începând cu primăvara viitoare.

Piloții escadrilei 53 Warhawks au fost deja certificați la nivel național pentru astfel de misiuni și urmează și certificarea NATO.

Chiar și cu o escadrilă de F16 operaționalizată, România va mai avea nevoie încă vreo câțiva ani de bătrânul MiG 21 Lancer.