Facturile din spitale s-au majorat cu peste 50%. Alexandru Rafila a precizat ce componentă va fi afectată de creșterile de preț

Facturile din spitale s-au majorat cu peste 50%. Alexandru Rafila a precizat ce componentă va fi afectată de creșterile de preț

Alexandru Rafila a făcut un anunț în legătură cu facturile pe care le primesc spitalele din România. Ministrul Sănătății susține că acestea s-au dublat în lunile iulie, august şi septembrie. De asemenea, politicianul a mai adăugat că facturile la energie electrică și gaze pot crește și mai mult în iarna care urmează.

Alexandru Rafila a participat la o conferință de presă, marți, 8 noiembrie. Ministrul Sănătății a fost întrebat dacă sunt probleme cu stocurile de materiale sanitare în spitale. Politicianul a precizat că a rugat toate unitățile care se află în subordinea Ministerului  Sănătății și toate consiliile județene să realizeze un raport al costurilor privind energia în ultimele trei luni.

În urma informațiilor primite, Rafila a precizat că în ceea ce privește facturile la energie electrică pentru luna iulie și august, acestea s-au majorat cu 45%. În plus, în luna septembrie a fost înregistrată o creștere de 47%. Situația este și mai gravă la facturile de gaze naturale. Spitalele au plătit în luna iulie cu 72% mai mult și cu 106% mai mult în luna august. Totuși, în luna septembrie se observă o scădere. Costurile au fost cu 78% mai mari.

„Situaţia cumulată costuri total energie şi gaze, pentru că proporţiile sunt diferite în funcţie de spital – 50% în iulie, 53% la sută în august şi 55% în septembrie. Astea sunt cifrele pentru trimestrul trei. Acum intrăm în sezonul rece şi evident aceste decalaje pot să crească. O să facem o propunere concretă Guvernului sau o să prezentăm câteva soluţii pe care le vedem noi de la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Rafila.

Achizițiile pentru medicamente și materiale sanitare pot fi diminuate

Politicianul a mai menționat că dacă una dintre cele trei componente legate de cheltuielile unui spital se dezechilibrează, atunci pot fi afectate achiziţiile pentru medicamente şi materiale sanitare. Cele trei componente pe care le-a menționat ministrul sunt componenta personală, care nu trebuie să depășească 70% din cheltuielile spitalului, componenta legată de utilități și componenta legată de materialele sanitare și medicamentele pentru pacienți.

„Dacă una dintre aceste componente se dezechilibrează, mă refer la cea pentru utilităţi, evident că la salarii nu ai cum să reduci cheltuielile, în mod evident sunt afectate cheltuielile materiale pentru medicamente şi materiale sanitare. Am făcut această evaluare pentru a evita o situaţie care ar putea să fie periculoasă în ceea ce priveşte aprovizionarea corespunzătoare a spitalelor şi o să înaintăm Guvernului o propunere în acest sens”, a mai afirmat Alexandru Rafila în timpul conferinței de presă.