Facebook și Instagram, interzise oficial în Rusia. Un tribunal din Moscova a catalogat aplicațiile drept „extremiste”

Facebook și Instagram, interzise oficial în Rusia. Un tribunal din Moscova a catalogat aplicațiile drept „extremiste” Sursa foto: Pixabay

Tribunalul Tverskoy din Moscova, la cererea Parchetului General, a declarat compania de internet Meta drept organizație extremistă. Din acest motiv, Facebook și Instagram au fost interzise oficial în Rusia. WhatsApp a scăpat, în cazul acesteia nefiind aplicate măsurile de interdicție.

Parchetul General din Rusia a făcut o solicitare către holdingului Meta Platforms Inc. prin care se cere eliminarea apelurilor la violență împotriva rușilor, inclusiv a personalului militar. Deoarece compania a refuzat, Parchetul s-a adresat unui tribunal din Moscova. Acesta din urmă a catalogat activitatea Meta drept extremistă și a interzis, în mod oficial, rețelele de socializare Facebook și Instagram.

"Instanța a decis: cererea Parchetului General al Rusiei trebuie satisfăcută, (...) decizia instanței trebuie executată imediat", a declarat judecătoarea Olga Solopova.

"A fost interzisă activitatea holdingului transnațional american Meta Platforms Inc. de a vinde produse - rețelele sociale Facebook și Instagram - pe teritoriul Federației Ruse pe motiv că desfășoară activități extremiste", a anunțat canalul telegrafic al instanțelor de jurisdicție generală de la Moscova, citat de interfax.ru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Facebook și Instagram interzise oficial în Rusia. Tribunalul din Moscova a decis

Decizia Tribunalul Tverskoy nu se aplică activităților mesagerului WhatsApp de la Meta din cauza lipsei funcțiilor de diseminare publică. Indivizii și organizațiile nu vor fi trase la răspundere pentru acuzații de extremism pentru utilizarea Facebook și Instagram.

”Utilizarea serviciilor Meta de către persoane fizice şi juridice nu ar trebui să fie calificată ca participare la activităţi extremiste. Oamenii nu vor fi traşi la răspundere pentru simpla utilizare a serviciilor Meta”, a spus un reprezentant al parchetului.

Igor Kovalevsky, un reprezentant al FSB, a declarat că activitățile lui Meta au fost îndreptate împotriva Rusiei și a forțelor sale armate. Oficialul susține că decizia instanței de a interzice Facebook și Instagram în Rusia trebuie pusă imediat în aplicare.

Un reprezentant al Roskomnadzor a reamintit, în instanță, că Meta a fost în mod repetat tras la răspundere administrativă pentru difuzarea de informații extremiste și alte conținuturi interzise pe rețelele de socializare.

Acuzațiile au fost negate de reprezentanții Meta. Aceștia au cerut instanței să respingă acțiunea, subliniind că nu este de competența sa să judece cauza împotriva companiei străine. Judecătoarea Olga Solopova nu a ținut cont de declarațiile acestora și a respins toate cererile inculpatului.

Reamintim că Facebook a fost blocat în Rusia din 4 martie, iar Instagram din 14 martie.