Rețeaua Facebook a fost LUATĂ ÎN COLIMATOR de parlamentarii germani. „A atins o ANVERGURĂ CRITICĂ”. Partidul lui Merkel cere MĂSURI DRASTICE

Rețeaua Facebook a fost LUATĂ ÎN COLIMATOR de parlamentarii germani. „A atins o ANVERGURĂ CRITICĂ”. Partidul lui Merkel cere MĂSURI DRASTICE

Aflată într-un imens scandal privind datele private ale utilizatorilor, compania Facebook este ținta unui nou atac, venit din partea parlamentarilor germani, din partidul cancelarului Angela Merkel. Domnia pe piață a companiei fondate de Mark Zucerberg este îngrijorătoare, spun creștin-democrații.

Reţeaua de socializare online Facebook este în situaţie de monopol, şi-au exprimat luni regretul responsabili din partidul cancelarului federal german, Angela Merkel, îndemnând la reducerea acestei dominaţii devenite „critice”, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Facebook a atins o anvergură critică ce face concurenţa imposibilă”, a declarat Thomas Jarzombek, însărcinat cu domeniul digital din cadrul grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), pentru cotidianul Bild.

Oficiali ai CDU consideră că un număr tot mai mare de persoane nu au altă opţiune decât să se ralieze uneia sau alteia dintre aplicaţiile ce aparţin companiei, pentru a comunica în interes personal sau profesional.

Thomas Heilmann, un alt oficial creştin-democrat, invocă exemplul unor clase întregi de elevi obligate să se înscrie pe Whatsapp, mesagerie ce aparţine Facebook, pentru a comunica.

Jarzombek sugerează ca cei care nu sunt membri ai Facebook să poată comunica şi discuta cu membri ai acestei reţele sociale în acelaşi mod în care clienţii a doi operatori de telefonie concurenţi pot să discute sau comunice. Chiar dacă el nu a detaliat proiectele concrete ale CDU în această direcţie, declaraţiile sale se înscriu în eforturile angajate de luni de zile în Germania pentru ca Facebook să-şi revizuiască modul de funcţionare în aşa fel încât datele utilizatorilor să fie mai bine protejate, numărul postărilor ghidate de ură că fie redus, iar transparenţa reţelei sociale să fie crescută.

Agenţia anti-cartel a Germaniei a anunţat deja în martie că anchetează asupra suspiciunilor privind „poziţia dominantă” a companiei. Ea acuză gigantul american că adună de pe reţea o treime din informaţiile despre utilizatori fără ştirea lor, pentru a câştiga profituri din încasările publicitare.

Agenţia germană pentru concurenţă, ce trebuie să-şi facă publice concluziile definitive la vară, ar putea obliga Facebook să stabilească nişte reguli de utilizare în Germania şi chiar să-i interzică să continue unele activităţi.

Un tribunal de la Berlin a condamnat în februarie Facebook să modifice, sub ameninţarea unei amenzi, o parte din condiţiile sale de utilizare, considerate contrare legislaţiei germane privind protecţia datelor personale.

Facebook are aproape 30 de milioane de utilizatori în Germania, dintre care aproape 23 de milioane la nivel cotidian.