Facebook a intervenit în cazul unei acțiuni violente. Poliția a intervenit de urgență
- Catalin Dumitrescu
- 7 august 2019, 21:56

Jandarmii francezi l-au arestat pe autorul unui atac violent şi au salvat-o pe victima acestuia după ce Facebook i-a alertat când atacul era transmis live, au anunţat autorităţile.
Facebook a alertat autorităţile în legătură cu transmisia live, care arăta un bărbat ce ţinea un pistol şi îl bătea pe alt bărbat, ameninţându-l că-l omoară. Totul s-a petrecut sâmbătă, puţin după ora 05:00 (03:00 GMT).
Poliţia a putut să folosească imaginile livestream-ului contului de Facebook pentru a detecta ca loc al incidentului o casă dintr-o zonă rurală în regiunea Bretania.
Poliţiştii au intrat în casă la ora 07:20 dimineaţa şi l-au arestat pe atacator, fără ca el să aibă timp să reacţioneze. Victima a fost găsită în stare de şoc şi cu faţa umflată.
Agresorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu un an suspendare, după ce a recunoscut că a comis atacul şi a difuzat imaginile pe social media.
Facebook a alertat autorităţile prin platforma Pharos a guvernului francez, de asemenea deschisă pentru publicul ce intră online în contact cu materiale ilicite de orice fel.
Incidentul a avut loc în contextul în care autorităţile franceze încearcă să mărească obligaţiile companiilor de social media şi ale altor firme de internet să anunţe la poliţie conţinutul ilegal.
Facebook a fost de acord în iunie să ofere autorităţilor judiciare franceze adresele IP ale utilizatorilor suspectaţi de incitare la ură, potrivit ministrului pentru domeniul digital, Cedric O. Înainte o făcuse doar pentru materialele legate de terorism şi pornografie infantilă.
Guvernul francez a prezentat și un pachet legislativ ce va obliga firmele de internet să înlăture orice material ce incită la ură în 24 de ore de la avertizare.