Prinde cheag și învață să facă bani mulți, lăsând fiilor săi, Ștefan și Gheorghe, avere serioasă, pe care aceștia vor ști s-o înmulțească și s-o folosească cu mare pricepere.

Dar să ascultăm povestea celor doi fii ai lui Panu, cum e ea spusă de Gheorghe Crutzescu în „Podul Mogoșoaiei – povestea unei străzi”, apărută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la edidura SOCEC:

Pe la sfârşitul veacului XVIII-lea, locul pe care se înalţă azi Prefectura Poliţiei (astăzi Poliția Capitalei – nota Ev. Istoric), era stăpânit de banul Dumitrache Racoviţă, nepotul Ilincei, fata lui Mihail Cantacuzino Spătarul.

Încă de pe vremurile acelea, locul părea sortit – habent sua fata loci – să adăpostească poliţia oraşului.

Într-adevăr când la a doua ocupaţiune rusească, în 1806, Feldmareşalul Prinţ Prozorowski înfiinţă „Comitetul Poliţiei”, reşedinţa noii instituţiuni fu tocmai în casele Racoviţă, pe acelaşi loc unde, şasezeci de ani mai târziu, urma să se aşeze, statornic, Prefectura Poliţiei Capitalei.

Prin nebăgarea de seamă, însă a „Cinstitului Comitet”, casele ard în 1808, şi pare că nu au fost refăcute înainte de 1821, deoarece citim că alaiul înmormântării lui Alexandru Suţu se opreşte „la poarta caselor răposatului ban Racoviţă, cele arse”.

Un an, mai târziu, în 1822, locul trece în stăpânirea bogatului George Meitani.

Erau doi fraţi, Gheorghe şi Ştefan, născuţi în Adrianopole, trăiţi ca neguţători şi bancheri în Austria şi veniţi în ţară pe la 1810, şi care făcuseră avere mare cu arenzile sărurilor şi vămilor.

Au fost făcuţi, amândoi, baroni austriaci în 1825 şi, în acelaşi an, pare-se, Gheorghe Meitani ridică casa care a dăinuit până mai ieri, păstrându-şi, mai bine de un veac, aproape neatinse atât aspectul cât şi distribuirea interioară, până ce, în 1837, a fost mistuită în Prefectura Poliţiei, mărită cum este azi.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric